Curs gratuit de formare în domeniul antreprenoriatului social


curs gratuit antreprenoriat social

Fundația “Alături de Voi”(ADV) România, anunță concurs de selectare a cadrelor didactice din universitățile din Republica Moldova pentru participarea în cadrul unui curs gratuit de formare în domeniul antreprenoriatului social.

Data lansării: 27 octombrie 2020

Data limită pentru acceptarea înscrierii: 11 noiembrie 2020

Perioada de desfășurare a cursului: 16 – 21 noiembrie 2020

Locul de organizare: online, pe platforma de e-Learning din cadrul Academiei ADV.

Profesorii din universitățile din Republica Moldova, sunt invitați să participe la un program de training în domeniul antreprenoriatului social. Acest program are loc în cadrul proiectului EU4YOUTH finanțat de Comisia Europeană.

Ce beneficii vă aduce participarea la aceste curs?

  • Veți putea dezvolta programe de formare în domeniul antreprenoriatului social în cadrul instituției de învățământ în care activați;
  • Veți putea sprijini tinerii peste 18 ani să aplice în competiția ”Acceleratorul de Întreprinderi Sociale!” și să câștige finanțare pentru implementarea planului de afaceri;
  • Veți face parte dintr-o comunitate de cadre didactice din Moldova, Ucraina și România care dețin o formare în domeniul antreprenoriatului social;
  • Veți putea iniția afaceri sociale, în contextul în care în R. Moldova, va exista începând cu anul viitor un program național de finanțare pentru întreprinderi sociale care va fi gestionat de către ODIMM.

De la cine veți învăța?

Veți avea ocazia să vă formați în domeniu, de la echipa de experți ai Fundației ”Alături de Voi” România, unul dintre promotorii economiei sociale în România, care deține 3 întreprinderi sociale proprii dezvoltate începând cu 2008 sub brand-ul UtilDecoJobDirect și WISE travel. De asemenea, ADV România este în prezent administrator de grant și finanțează prin fonduri europene, înființarea a 42 de întreprinderi sociale în România, experiență care va fi replicată și în R. Moldova și Ucraina prin prezentul proiect în care am lansat acest curs de formare. Mai multe informații despre formatori, pot fi vizualizate pe pagina Academiei ADV https://academiaadv.ro/traineri/

Ce cuprinde programul de formare?

  • Antreprenoriatul social. Concepte, scop, obiective și impact.
  • Legislație în domeniul Antreprenoriatului Social în R. Moldova.
  • Studiul de piață. Cum evaluăm nevoia de produse și servicii economice și nevoia socială în comunitate?
  • Cum introducem inovația socială în modelul de afacere? Importanța măsurării și raportării impactului social și economic al unei întreprinderii sociale.
  • Planul de afaceri care va fi utilizat în competiția ”Acceleratorul de Întreprinderi Sociale!” – format și conținut.
  • Bugetul de venituri și cheltuieli al unui plan de afaceri.
  • Managementul financiar al unei afaceri sociale.
  • Marketing și comunicare în domeniul antreprenoriatului social.
  • Strategii și instrumente de promovare a întreprinderilor sociale.
  • Managementul resurselor umane într-o întreprindere socială.
  • Inserția socio-profesională a persoanelor din grupuri vulnerabile în întreprinderi sociale.
  • Managementul producției și a serviciilor într-o întreprindere socială.
  • Aspecte comerciale și acces la piețe pentru dezvoltare afacere socială.

Durata desfășurării și costurile

Trainingul în domeniul antreprenoriatului social se va desfășura în perioada 16 – 21 noiembrie 2020, după cum urmează:

  • 16 noiembrie interval orar 14.00 – 18.00 
  • 17 noiembrie interval orar 14.00 – 18.00 
  • 18 noiembrie interval orar 14.00 – 18.00
  • 19 noiembrie interval orar 14.00 – 18.00 
  • 20 noiembrie interval orar 14.00 – 18.00 
  • 21 noiembrie interval orar 10.00 – 14.00 

Cursul este gratuit.

Cursanții programului vor primi certificate de participare la cursul de formare, emise și înregistrate de către ADV România. Certificatele, vor fi transmise pe mail participanților care au avut prezență la curs de peste 80% din programul de formare.

Criterii de selecție

Profesori motivați să devină lideri și mentori pentru studenții pe care îi au în grijă. Cursul se adresează cadrelor didactice din mediul universitar, de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Procedura de aplicare

Accesați și completați formularul de aplicare, până în data de 11 noiembrie 2020.

Număr maxim de cursanți admiși – 20 de persoane.

Pentru întrebări suplimentare, vă ajută cu plăcere colega noastră Anca Prisăcaru, pe mail contact@academiaadv.ro sau la telefon 0040/757 110 233.

Descoperă mai multe oportunități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Chişinăul va găzdui pentru a patra oară Expoziţia Internaţională World Press Photo, ediţia 2020
Next Începutul unui nou an școlar pe timp de pandemie – motiv de a ne izola cât mai mult sau de a duce un stil de viață mai eficace ?
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × four =