Concurs online de Poezie pentru tinerii cu vârsta între 14 și 26 de ani


concurs online de poezie pentru tineri

Ești tânăr și talentat? Te provocăm să participi la un concurs online de Poezie al Festivalului de Arte, Ediția I, care se desfășoară în perioada 1 august – 15 septembrie.

Concurs Online de Poezie al Festivalului de Arte este un concurs online de creație literară, în limbile română, engleză și franceză, care își propune să descopere și să promoveze noi talente, să stimuleze tinerii pentru dedicarea timpului liber către manifestarea talentului lor și cultivarea valorilor universale exprimate prin cuvânt. În același spirit de promovare a poeziei, odinioară „regină” a literaturii, concursul este deschis adulților care doresc să intre în această competiție în vederea afirmării talentului lor și prin acest mijloc.

Obiective:

  • Stimularea creativității tinerilor și adulților cu talent literar,
  • Realizarea schimburilor de experiență între grupurile țintă,
  • Promovarea dialogului și educației interculturale,
  • Dezvoltarea capacităţii de exprimare în limbile engleză și franceză,
  • Creșterea gradului de implicare a copiilor și tinerilor în activități culturale și de dezvoltare personală. 

Grupuri țintă:

Concursul de Poezie al Festivalului de Arte se adresează tinerilor și adulților cu preocupări literare, după cum urmează:

  • Grupul I – tineri cu vârsta între 14 și 18 ani
  • Grupul II – tineri cu vârsta între 19 și 25 ani
  • Grupul III – adulți cu vârsta mai mare de 26 ani      

Tema concursului:

a) Concursul nu dispune de o temă dată, aceasta fiind la alegerea participanților. Se recomandă ca ideația să se subscrie unui registru liric cunoscut (prezent în literatura română și universală).

b) Fiecare concurent va trimite minim 3 (trei), maxim 4 (patru) poezii. Poeziile pot aborda o gamă variată a prozodiei. Poeziile trebuie să nu fie mai scurte de 5 versuri, dar nici mai lungi de 8 strofe. Poeziile vor fi transmise la adresa de e-mail: festivaluldearte@gmail.com.

c) Lucrările trebuie expediate în perioada 1 august – 15 septembrie 2020.

Pentru informații suplimentare, accesați acest link.

Descoperă mai multe oportunități și evenimente, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Cinci idei unice pentru a te inspira să deschizi o afacere!
Next Oportunitate pentru tinerii din Ialoveni: CLT Ulmu invită la un workshop unde vei afla mai multe despre guvernarea parlamentară
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 4 =