CJI lansează concursul „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea”


educație pentru media concurs

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează concursul „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea” în rândul instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova în care în anul de studii 2020-2021 se predă disciplina opţională Educaţie pentru media la cel puţin una din cele trei trepte – primară, gimnazială sau liceală.

Concursul reprezintă o continuitate a acţiunilor întreprinse de CJI în ultimii ani în domeniul educaţiei media şi îşi propune să susţină şi să încurajeze eforturile profesorilor de a educa elevii în spiritul gândirii critice. Activităţile de educaţie media organizate de profesori, în cadrul acestui concurs, în instituţiile de învăţământ preuniversitar din Republica Moldova, îşi vor aduce aportul la promovarea noului curs şcolar în calitate de disciplină care contribuie la dezvoltarea gândirii critice şi a consumului conştient de informaţii.
 
În prima etapă a concursului „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea” vor fi selectate 12 instituţii de învăţământ de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
 
Acestea vor participa la cea de-a doua etapă a concursului, având la dispoziţie şase luni de zile, în perioada 1 noiembrie 2020 – 30 aprilie 2021, pentru a desfăşura activităţi de educaţie media.

Categoriile concursului: 

  • Profesorii de la treapta primară vor realiza împreună cu elevii/profesorii/părinţii activităţi sub genericul „Vreau să fiu creator de media”.
  • Profesorii de la treapta gimnazială vor realiza împreună cu elevii/profesorii/părinţii activităţi sub genericul „Siguranţa online – cine sunt prietenii mei virtuali”.
  • Profesorii de la treapta liceală vor realiza împreună cu elevii/profesorii/părinţii activităţi sub genericul „Gândirea critică – privilegiu sau necesitate?”

Procedura de participare:

Regulamentul concursului în care sunt stipulate condiţiile de participare, criteriile de selectare şi cele de evaluare, precum şi alte detalii relevante, poate fi consultat aici.
 
Instituţiile participante în concurs vor beneficia fiecare de un suport financiar în valoare de 300 de euro pentru desfăşurarea activităţilor.
 
La final, fiecare instituţie va prezenta câte un portofoliu de activităţi realizat în perioada concursului. Evenimentul de prezentare a activităţilor de educaţie media ale celor 12 instituţii de învăţământ înscrise în concurs va avea loc în luna mai 2020, la Chişinău. Fiecare participant va avea la dispoziţie 15 minute pentru a-şi prezenta portofoliul în faţa juriului.
 
Membrii juriului, formaţi din reprezentanţi ai CJI, Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, donatorilor şi experţi în domeniu, vor selecta drept câştigătoare 3 din cele 12 instituţii de învăţământ participante în concurs.
 
Acestea vor fi premiate cu câte o tablă interactivă oferită în cadrul proiectului „Consolidarea competențelor de educație media”, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania (BMZ). 

Dosarul de participare la prima etapă a concursului va conţine:

  1. Formularul de aplicare completat, cu semnătura directorului şi ştampila instituţiei;
  2. O scrisoare de motivare din partea profesorului/profesoarei de Educaţie pentru media care va coordona activităţile, prin care se confirmă intenţia instituţiei de a participa la concurs.

Modul de înscriere la prima etapă a concursului:

Dosarul complet va fi expediat în format electronic până pe data de 15 octombrie 2020, pe adresa info@ijc.md (Persoană responsabilă: Veronica Coroi, Coordonatoare de programe, CJI), cu includere în cc a adresei comunicare@ijc.md (Mariana Tabuncic, Manageră de program, CJI).
 
Rezultatele primei etape a concursului vor fi anunţate în cadrul Săptămânii Educaţiei Media, care se va desfăşura în perioada 19-25 octombrie 2020.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Consolidarea competențelor de educație media”, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania (BMZ), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova.

Descoperă mai multe oportunități și evenimente culturale pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Participă la lansarea ghidului „e-Guvernare pentru Republica Moldova. Repere generale și bune practici”
Next Job part-time // Perfect Language School angajează profesor de limba engleză
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three + ten =