Mădălina Braghiş
About the author

Mădălina Braghiş

Arta de a fi psiholog nu se învaţă, ci se trăieşte şi se experimentează, deoarece nu există un complex de canoane care să-ţi dea cheia misterelor psihice, a structurilor diferenţiale ale vieţii sufleteşti. Daniela Terzi-Barbăroşie este psihologă psihoterapeută, specializată în psihoterapia sistemică, individuală, de familie și cuplu. După încheierea studiilor de psihologie în cadrul Universității …

cărţi

Mai mult de 2 milioane de cărţi sunt publicate anual în toată lumea. Fiecare își caută grăbită cititorul și totuși doar câtorva le este sortit să se transforme în adevărate bijuterii ale literaturii, aducând renume meșterilor săi. Așadar, cine au fost acei scriitori capabili de a-și așterne toată profunzimea pe paginile unei singure cărţi?   Oscar …

Dacă ai fost atent vreodată la produsele pe care le cumperi, s-ar putea să fi întâlnit conceptul „greenwashing” fără ca să îți dai seama de fapt. Greenwashing, denumit și „camuflaj verde”, este un efect de marketing în care PR-ul și marketingul verde sunt folosite în mod înșelător pentru a convinge publicul că produsele, obiectivele și …

fotbal feminin

Sportul este o activitate frumoasă cu multe beneficii asupra sănătății fizice și mintale, pe care o practică majoritatea dintre noi. Însă, sportul poate fi realizat și la nivel de performanță, ceea ce nu reușește fiecare. Astăzi, youth.md se aventurează în lumea fotbalului. În interviul cu Ludmila Caraman – căpitana echipei naționale de fotbal feminin Agarista …

interviu

Interviu: În era tehnologiilor este de datoria tuturor tinerilor să cunoască mai mult despre IT și profesiile existente în acest domeniu. În acest interviu de astăzi vei afla mai multe despre lumea graphic design-ului de la Beatrice Moraru (Ig: betty.pistoletty), care va face unele explicații despre această profesie. Beatrice Moraru (de curând Mustea) este un …

carti

La data de 15 septembrie s-au împlinit 130 de ani de la nașterea scriitoarei de romane engleze Agatha Christie, supranumită și Regina Crimei. Agatha Christie a fost numită de către Guinness Book of World Records ca cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, alături de William Shakespeare. UNESCO consideră că ea este actualmente, autorul individual …

Youth.md îți propune astăzi să explorezi cariera muzicală a unei personalități pentru care chitara a devenit un instrument al celor mai pure expresii creative, chitaristul Robert Fripp.  Muzica nu este doar simpla valoare a sunetului. Ea reprezintă o întreagă fuziune de elemente, în care un rol crucial îl are spiritul și caracterul uman. Cei care …

Lumea artei vizuale naționale este marcată de figuri care au concepte artistice originale și pline de profunzime. Unul dintre pictorii care a reușit să dea sens și valoare culorii prin intermediul creațiilor sale este Gheorghe Oprea. Abordările sale închegate de sacre simboluri naționale și o libertatea artistică pură reprezintă o pagină aparte în arta contemporană …

transport ecologic

Transportul este un aspect de care nu ne putem lipsi în zilele noastre. Cu toate acestea, sistemele actuale de transport vin împreună cu o gamă largă de probleme, inclusiv degradarea mediului, încălzirea globală, influență asupra sănătății și emisiile de gaze cu efect de seră. Astfel este timpul pentru a exclude povara grea care intervine asupra …

greva pentru climă

Vino pe 25 septembrie la Greva pentru Climă, în mod offline sau online, pentru a susţine şi a cere măsuri pentru a combata efectele schimbărilor climatice. Fac asta pentru că nimeni altcineva nu face nimic. Este responsabilitatea mea morală să fac tot ceea ce pot. Vreau ca politicienii să prioritizeze problema climei, să se concentreze …