Evelina Ciutac
About the author

Evelina Ciutac

curiozități țările ue

Uniunea Europeană reprezintă unitatea statală unită prin prosperitate și pace, acceptând toate valorile, culturile, limbile si tradițiile diverse care o definesc. Pe lângă toate acestea există și o serie de lucruri despre UE care ar putea să-ți stârnească interesul, de aceea te invit să citești în continuare pentru a afla cât mai multe curiozități despre …

personalități marcante UE

Inițial, Uniunea Europeană a fost constituită cu scopul de a  finaliza războaiele și a stabiliza relațiile de pace dintre țările vecine. De-a lungul timpului, de la stabilirea primelor conexiuni și până în prezent, la favorizarea prosperității relațiilor dintre state au fost implicate mai multe personalități. Așadar, ținând cont de aceste lucruri, dar și de apropierea …

filosofia

Filosofia presupune un domeniu destul de misterios pentru unii, ce creionează principalele forme ale cunoașterii umane, precum știința, religia, arta, reconstrucția metafizicii și multe altele. Dar te-ai întrebat vreodată ce presupune cu adevărat conceptul acesteia sau care sunt foloasele ei asupra societății cotidiene? Astfel pentru a cunoaște răspunsul la întrebările menționate anterior te invit să …

grădinărit ghid reguli

Florile sunt o decorațiune ecologică şi folositoare a oricărui spaţiu ce necesită amenajat. Pe lângă faptul că reprezintă un element viu de decor și purifică aerul, creând o atmosferă plăcută în locuința ta, acestea emană o stare morală favorabilă. Astfel dând faptului că deseori apar nedumeriri în ceea ce ține de inițierea în grădinărit, am …

îngrijirea plantelor

Plantele de interior sunt considerate a fi o decorațiune folositoare în locuința dumneavoastră, aducând o nouă viață într-un apartament sumbru și o atmosferă mai plăcută.  Îngrijirea regulată a plantelor de interior este indispensabilă, dând faptului că o mare parte dintre acestea provin din anumite regiuni tropicale ce le asigură un mediu ambiant pentru creșterea  favorabilă …

antreprenori de succes

În zilele de astăzi, lumea antreprenoriatului se bucură, fără îndoială, de un număr nemărginit de urmăritori și doritori. Variată în idei și tehnici unice, antreprenoriatul necesită creativitate, perseverență, pasiune, disciplină; dar nu în ultimul rând și un spirit independent. Așadar, ținând cont de aceste lucruri, ne-am gândit să-ți prezentăm 4 cărți care te vor ajuta …

Olga Prepelița, în vârstă de 29 de ani este o meșteriță iscusită din Bălți ce se ocupă cu confecționarea broșelor și gentuțelor din lână. Astfel dând faptului că ar trebui să ne axăm mai mult pe producția autohtonă, am decis să-i oferim acesteia șansa de a ne povesti despre lucrările handmade, ținând cont că arta …

beneficiile lecturii

Cu toții cunoaștem că lectura nu este unul dintre cele mai plăcute sau practicate hobby-uri ale societății, în mod special a tineretului. Pentru a demonstra cât de importantă este aceasta pentru propria persoană, luând în considerare dezvoltarea pe plan moral, cât și fizic, am decis să-ți enumerăm câteva beneficii ale lecturii!

admiere romania

Ești absolvent și te gândești să îți continui studiile în România, dar îți este frică de procesul de admitere atât de strict, cât și minuțios? Acest articol te poate ajuta în procesul de pregătire a actelor pentru sesiunea de admitere din anul 2021!

medici renumiți

În zilele de astăzi, medicina a devenit cu siguranță, una dintre cele mai apreciate domenii la nivel internațional. Plină de descoperiri fascinante, idei unice, dar și de invenții și tehnologii variate; medicina se remarcă prin rezultate notabile, care au reușit să revoluționeze rapid progresul acestei științe. Așadar, ținând cont de aceste lucruri, ne-am gândit să-ți prezentăm 3 doctori renumiți; care au reușit să pună bazele medicinei și care au realizat unele dintre cele mai importante descoperiri din acest domeniu.