Daniela Panico
About the author

Daniela Panico

Deseori se vorbeşte despre minunățiile şi talentul de peste hotare, iar prin laudele pentru străini uităm să valorificăm ce avem acasă. Iată de ce, am decis să vă prezentăm câțiva pictori care face din arta lor un stil de viață şi ne fac mândrii zi de zi. Nicoleta Vacaru Nicoleta Vacaru (n. 1987) este inconfundabilul pictor …

Încă din cele mai vechi timpuri ale civilizației umane au existat persoane care se luptă pentru feminism; ce au inițiat nenumărate revolte ce țin de definirea, stabilirea și apărarea egalității drepturilor politice, economice și sociale ale femeilor ce s-au întâlnit măcar o data în viață cu discriminarea; înjosirea sau hărțuirea. Istoria acestor mișcări este separată …

Actualmente tema ecologiei răsună în fiecare ştire, reuşind deja să marcheze noul deceniu. Odată cu mediatizarea subiectului dat uităm că un scop mare se realizează cu paşi mici. Implementând principii eco în viaţa de zi cu zi vom aduce o contribuţie mai simţitoare decât participând în campanii şi proteste (acestea rămânând a fi importante pentru …

Marii artişti au reuşit să transpună un complex de trăiri şi emoţii în lucrările sale, care rămân nemuritoare în sufletul consumatorilor de artă şi azi. Dar ştim noi ce se află în spatele cortinei? Îţi prezentăm 4 biografii ale pictorilor, care îţi vor deschide noi viziuni: „Viaţa lui Picasso” de John Richardson Pablo Picasso (1881-1973) a …

Când vine vorba de realizarea filmului, inspirația poate proveni din mai multe surse. Și, în mod surprinzător, multe dintre cele mai reușite filme, atât din punct de vedere al publicului, cât și din perspectiva criticilor, s-au bazat pe cărți. Desigur, adaptările nu sunt întotdeauna 100% fidele materialului sursă, însă cu toate acestea, acest lucru este …

cititul beneficii

Stephen King a spus odată în „On Writing: A Memoir of the Craft” că „cărțile sunt o magie unic portabilă”. În A Dance With Dragons, George R. R. Martin spune că „un cititor trăiește o mie de vieți înainte să moară … omul care nu citește niciodată trăiește doar una”. Există multe motive pentru care …

codex carti misterioase

Pe lângă cărțile pe care le citim zi de zi, mai sunt și unele care poartă denumirea de codex şi care nu au fost descifrate până acum, lăsând o grămadă de întrebări. Youth.md îți prezintă un top al celor mai misterioase cărți din lume. Manuscrisul Voynichz   Respectivul manuscris este considerat unul dintre cele mai …

cărți recomandări youth.md

Au trecut 12 ani de când J. K. Rowling a lansat ultima carte din seria ei epică Harry Potter, iar fanii din întreaga lume s-au întrebat: Ce voi citi acum? Ei bine, această listă de cărți asemănătoare cu Harry Potter vă poate ajuta să răspundeți la această întrebare! “City of Bones” – Cassandra Clare Când …

produse ecologice sfaturi

Când vine vorba de legume şi fructe, tu pe care le ocheşti, cele mari, lucioase şi netede sau cele care au un aspect ca “la ţară”? Află care este diferenţa dintre produse ecologice şi cele tratate cu substanțe chimice: Produsele cu substanțe chimice: De obicei cele mai atractive produse pentru consumatori, sunt cele care arată …

filme despre mediul inconjurator

Dacă nu crezi în problemele din mediul înconjurător sau pur și simplu îți dorești să privești niște filme de calitate, Youth.md îți vine în ajutor! Îți prezentăm în continuare 3 filme care îți vor schimba părerea despre ecologie. An Inconvenient Truth – 2006 Acest film-documentar îți prezintă adevărul despre încălzirea globală și care este viitorul …