Ai o idee de afacere şi doreşti să o dezvolţi împreună cu un grup de experţi? Participă la cursul de instruire despre antreprenoriat social

oportunităţi pentru tineri, curs de instruire, antreprenoriat

Foto simbol: businessnewsdaily.com

Ești cetățean al Republicii Moldova, ai o idee de afacere și dorești să o dezvolți împreună cu un grup de experți care te vor ajuta să-ți găsești drumul, să creați un plan de afaceri și să găsiți oportunități de investiții sau de finanțare? Îți pasă de țara ta și vrei să contribui la crearea unei economii durabile și să lucrezi pentru tine sau pentru comunitatea ta?

Ministerul Muncii și Politicilor Sociale al Republicii Italiene în colaborare cu Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat a Republicii Moldova și Regiunea Veneto au demarat un proiect de cooperare pentru promovarea economiei Republicii Moldova.

Proiectul te va ajuta să te concentrezi asupra ideii tale de afacere și să cunoști exemple bune de antreprenoriat, în special în domeniul social. Vei avea posibilitatea să cunoști potențiali investitori și surse de finanțare în Italia și Moldova.

Participanții vor lucra cu două grupuri: un grup de moldoveni rezidenți în Italia și un grup care a decis să se întoarcă acasă. Participarea la curs este obligatorie pentru a accesa servicii și facilități suplimentare. Trebuie să fie asigurată o prezență minimă de 70 %.

Pentru a beneficia de această inițiativă, completați acest formular.

Cerințele privind selecția candidaților (rezidenți în Italia și în Moldova):

  • dorința de a investi timp în dezvoltarea ideii și în căutarea finanțărilor;
  • deținerea unei diplome sau a unei calificări profesionale dobândită în Moldova sau într-o altă țară europeană sau, alternativ, să aibă o experiență de muncă sau de antreprenor de cel puțin 2 ani în sectorul în care dorește să deschidă afacerea;
  • cunoașterea limbii engleze la nivelul, cel puțin, mediu.

Posedarea unei idei de afacere va fi un element preferențial, dar nu necesar. După caz, ideile le veți elabora împreună cu mentorii.

Alte cerințe:

Pentru cetățenii reveniți în Republica Moldova:

  • să fie revenit în țară după o experiență de migrație în Europa pentru studii sau muncă de cel puțin doi ani;
  • preferabil cunoșterea bună a limbii italiene.

Termenul limită pentru înregistrare este 22 iunie 2018.

SELECTAREA:

Un grup special de experți vor evalua cererile primite. Cei mai potriviți candidați vor fi admiși în faza următoare, în care vor susține o probă ce constă dintr-un test (ușor pentru cei care doresc să facă afaceri) și un interviu.

După selecție, primii 15 candidați vor avea acces la curs. În Italia, întâlnirile vor avea loc în zilele de vineri-sâmbătă-duminică timp de 4 săptămâni, în timp ce în Moldova vor avea loc timp de o săptămână cinci zile consecutiv, de luni până sâmbătă.

Pentru eventuale întrebări puteți contacta coordonatorul proiectului – Adrian Staver, e-mail: adrian.staver@gov.md, mobil +373 068995780

 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Petrece vacanţa util. Participă la Şcoala de vară organizată de EU Academy
Next Job// Expert /trainer în domeniul jurnalismului civic și a producției multimedia
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + 8 =