Vino la un Special Movie Night și susține o familie nevoiașă alături de absolvenții Wave Week Moldova


Dăruiește noi speranțe unei familii aflate în impas, susținând echipa Funds to Specials prin participarea la un Special Movie – Night alături de prietenii tăi!

Cine? Funds to Specials
Ce? Special Movie – Night cu genericul ”Movies for Specials”
Când? 12 august 2017, începând cu ora 19:00
Unde? Cinematograful Buiucani

O scurtă descriere:

Absolvenții Wave Week Moldova sunt gata să schimbe lumea, dar au nevoie și de susținerea și ajutorul tău! Așa că, pe 12 august 2017, începând cu ora 19:00, ești invitat să fii super-eroul familiei Pruteanu, venind la un Special Movie-Night, marca Funds to Specials.

După ce capul familiei a decedat, Angela Pruteanu a rămas pe cont propriu împreună cu cei cinci copii, dintre care unul cu necesități speciale. Iar pentru că bunicii au refuzat să le ofere orice ajutor, aceștia sunt nevoiți să locuiască cu chirie.
Situația precară a familiei Pruteanu a sensibilizat la maxim tinerii de la Funds to Specials și sperăm să nu te lase indiferent! Iar pentru că fiecare dintre noi trebuie să-și păstreze credința într-un viitor mai bun, în cadrul evenimentului doritorii de a-și împărți dragostea și bunătatea, o pot face prin intermediul unui Borcănel al Speranței destinat donațiilor!
Dacă te întrebi care e filmul ales spre vizionare, află că vei putea urmări pelicula premiată cu un Oscar- “Silver Linings Playbook”, dar numai după o introducere de excepție oferită de doamna psiholog Nelea Panfil de la organizația Key Stone!
Ia-ți prietenii și simțiți-vă bine împreună în rol de ambasadori ai speranței, participând la eveniment!

Facebook Comments
comments powered by HyperComments
Previous Fă o schimbare în comunitatea ta spunând “Nu corupției în educație!”
Next Dacă ai absolvit facultatea, înscrie-te la Școala de Studii Avansate în Jurnalism