Vezi cum s-a desfășurat primul Forum vocațional ”Eu și meseria mea”


gala premiilor media pentru tineri

Educația este cea mai puternică armă care poate fi folosită pentru a schimba lumea. La fel, prin educație, tinerii din țară ar putea schimba Moldova în bine. Mulți și-au pus întrebarea: Cât de atractive sunt școlile profesionale, colegiile și centrele de excelență din Republica Moldova? Cum să-și aleagă tinerii profesia potrivită? În ce masură presa poate să contribuie la promovarea învățământului profesional tehnic?

La aceste întrebări au raspuns elevii si absolvenții din întreaga țară, împreuna cu expertii in acest domeniu, jurnalisti si antreprenori , in cadrul primul Forum vocațional “Eu și meseria mea”, care a fost organizat pe 11 noiembrie în încinta Hotelului Aria Chisinau ( Strada Alba-Iulia 7/1) . La eveniment au fost prezenți speak-erii: Lidia Bîrsanu, antreprenoare, Igor Strechi, dezvoltator web și proprietarul companiei „Purple Media”, Alexander Karner, șeful Biroului de Coordonare a Cooperării Tehnice al Ambasadei Austriei în Republica Moldova.

Aceştea au vorbit despre experiența proprie, au dat sfaturi şi au răspuns la întrebările publicului, constituit din elevi din licee, şcoli profesionale şi centre de excelență.
În partea a doua a evenimentului tinerii au participat la ateliere de lucru. Ei au fost repartizați în trei grupuri de lucru, au abordat împreună cu experții anumite probleme privind învățământul profesional tehnic, răspunzând la întrebările: Cum poate contribui mass-media la promovarea educației vocaționale în rândul tinerilor? Cum facem învățământul vocațional mai atractiv pentru tineri? Cum putem ajuta elevii să-și proiecteze cariera? În cadrul Forumului vocațional unii tinerii care au deja o afacere lansată au vorbit despre experiențele lor, precum și despre provocările, obstacolele și soluțiile în dezvoltarea unei afaceri cu succes.

Au vorbit despre propria lor experiență, visurile şi aspirațiile pe care le au şi care-i motivează să facă ceea ce pot cel mai bine. Totodată, s-au organizat paneluri de discuții în cadrul cărora participanții au analizat modalitățile de îmbunătățire a învățământului profesional tehnic. Forumul vocațional este organizat de A.O.Centrul Media pentru Tineri și este susținut de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (AAD).

Autor: Sanda Caisin

 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Confecționează cel mai creativ Pom de Crăciun și vino cu el la Balul Brazilor
Next Iată 5 cărți de toamnă târzie pe care trebuie neapărat să le citești
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × two =