fondator al Teatrului Naţional “Eugene Ionesco”

Andrei Sochircă s-a născut pe 13 decembrie 1959, în satul Dubna, Soroca. Este absolvent al şcolii superioare din Moscova “Boris Sciukin”, promoţia 1985. În continuare a activat la Teatrul “Luceafărul” timp de 4 ani, apoi a fost unul din fondatorii Teatrului Naţional “Eugene Ionesco”. A avut şi alte experienţe cu teatre ca Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” şi Teatrul “ Di Castalia” din Italia. Acum este la TN “Eugene Ionesco” şi la “Teatrul unui singur actor”, unde joacă mono-spectacolele sale. De asemenea, predă tinerilor de la IPLT “Spiru Haret” arta actoriei, familiarizându-i cu minunatul univers al teatrului. Cine v-a inspirat să deveniţi actor şi să jucaţi teatru? Eu sunt născut la sat şi îmi amintesc că, în fiecare vară, în turneu veneau teatre din Chișinău sau din Bălți, iar eu, fiind întotdeauna prezent la spectacolele respective, dragostea pentru teatru am luat-o, probabil, de la acele prime spectacole vizionate în copilărie. Ele m-au impresionat atât de mult, încât visul acesta, legat de actorie, m-a trecut prin viaţă până în prezent, fără să deviez niciodată la dreapta sau la stânga. Mă ţin întotdeauna de fraza genială, spusă de cineva: “Nu uita visurile tinereţii”. Care este primul dumneavoastră spectacol? Primul meu spectacol pe scena profesionistă a fost la Teatrul “Luceafarul” şi se numea “Staţiunea Chambode”, un vaudeville francez. Am jucat rolul lui Arsen. Cum s-a schimbat viaţa dumneavoastră după ieşirea pe scenă? După primul spectacol, mi-am dat seama că mă aşteaptă o muncă enormă, dacă vreau să continui profesia dată, pentru că teatrul înseamnă 90% muncă şi doar 10% talent. Deci deja eram moral pregătit pentru a înfrunta toate greutăţile, fiindcă nu este o profesie uşoară, ci una grea, care se face cu multă dăruire de sine, energie şi dedicaţie. Aţi avut vreodată un spectacol nereuşit? Sigur că au fost, şi nu o dată, pentru că într-o seară poate să fie un spectacol bun, în altă seară poate fi unul mai nereuşit. Totul depinde de foarte multe momente şi, în primul rând, de actori, dar şi de spectatori. Cum spunea un mare actor francez după un spectacol pe care l-a jucat, “Ce soir, Le Dieu n'est pas venu”, sau cum spunea şi un profesor de-al meu “ Depinde şi de câţi nori sunt pe cer în seara asta”. Care este cel mai reuşit spectacol pe care l-aţi jucat? Toate spectacolele pe care le-am jucat mi-au plăcut mult, fiindcă le-am jucat cu suflet, dar luând în consideraţie faptul că joc şi mono-spectacole, “Daţi totul la o parte ca să văd” , de Eugen Cioclea, e un spectacol de poezie, pe care îl duc cu mine şi în orice moment aş putea să-l recit, chiar dacă de la premieră au trecut vreo 10 ani, întrucât m-a impresionat cel mai mult şi m-a marcat pentru toată viaţa, lăsând o amprentă adâncă în memorie. V-aţi imaginat vreodată cum ar fi viaţa dumneavoastră fără teatru? La întrebarea aceasta aş vrea să răspund cu o fraza din nuvela “Deschiderea stagiunii”, de Mihail Sebastian: “ Îşi imaginează pe o clipă ce-ar fi viaţa lui fără serile de premieră şi nu poate, ceva gol, pustiu, fără sens, fără amintire…” Cum aţi descrie întreaga dumneavoastră viaţă de actor într-o propoziţie sau câteva cuvinte ? (După câteva clipe bune de reflectare, actorul m-a impresionat cu o propoziţie pe care nu o voi uita niciodată) “Mai am atâtea de făcut…” Care a fost cel mai greu rol pe care l-aţi jucat? Desigur că unele roluri ţi se dau foarte uşor, dar există roluri care, într-adevăr, necesită efort, dedicaţie, multă energie şi răbdare. Cel mai greu, aş putea să spun că a fost rolul lui Henric al 4-lea în spectacolul “ Henric al 4-lea de Pirandello”, în montarea regizorului italian şi prietenului meu, Andrea Battistini. Spectacolul a fost montat la TN “Mihai Eminescu” în 2005. A fost un rol foarte complicat, deoarece regele e un personaj nebun şi, în acest caz, a trebuit să învăţ cum să joc şi să redau comportamentul şi emoţiile unui smintit. Ce vă motivează să predaţi tinerilor de la liceul ”Spiru Haret” ? Îmi place să lucrez cu tinerii, pentru că ajungi la o vârstă când deja trebuie să îți împărtășești experienţa şi în calitate de profesor. Deci, ai o perioadă când acumulezi cunoştinţe şi o perioadă când trebuie să mai dai şi la alţii, este firesc. De ce îmi place? Pentru că vin tinerii, neconstrânşi de nimeni, vin din propria dorinţă şi vor să înveţe ceva nou. Acest lucru este foarte îmbucurător, deoarece sclipirea din ochii lor mă motivează să mă ocup deja al treilea ani cu ei. Mi-e dor de toţi cei care termină liceul şi pleacă departe, de toţi elevii care s-au dedicat teatrului şi mi-au ridicat dispoziţia de fiecare dată când intram în liceu. Ce sfaturi aţi oferi tinerilor care vor să păşească în lumea teatrului? Dacă sunt siguri că nu vor trăda niciodată această profesie, artă, atunci i-aş îndemna să meargă înainte, dar, în cazul când există dubii sau nesiguranţă de sine, atunci ar fi bine să nu rişte, fiindcă teatrul necesită jertfire de sine şi, odată intrat în jocul lui, e greu să revii la viaţa normală, pe care ai avut-o înainte. Care este mesajul pe care îl adresați tuturor tinerilor? Dacă iubiţi teatrul foarte mult, atunci vă rog să-l iubiţi până la capăt. Eu consider că este cea mai frumoasă profesie, pentru că rezultatul muncii tale este recuperat înmiit de energia pe care ţi-o întoarce publicul și această muncă îţi aduce numai şi numai bucurii, dacă o faci în modul cel mai serios. Iubiţi teatrul şi veniţi la teatru! Echipa youth.md a avut onoarea să asculte şi să vadă admiraţia şi plăcerea cu care vorbea Andrei Sochircă despre călătoria sa prin lumea teatrului şi drumul parcurs până acum. Ne-au inspirat mult vorbele sale pline de sens şi experienţă, vorbele unui adevărat artist inedit şi de aceea am decis sa le împărtăşim cu voi! Atunci când vizionăm un spectacol, rămânem impresionaţi de mesajul şi atmosfera creată, însă deseori uităm de munca colosală, depusă de nepreţuiţii noştri actori. Echipa youth.md vă îndeamnă pe toţi să mergeţi şi să trăiţi teatrul! Autor: Pelepciuc Livia Fotograf: Buciuceanu Tatiana

fondator al Teatrului Naţional “Eugene Ionesco”

(Interviu) Viaţa de artist, văzută prin ochii ineditului actor, Andrei Sochircă

MENU