Susține producătorii locali la primul Summer Berry Fair


Cine organizează? KLumea

Când? Duminică, 11 iunie, ora 10:00-14:00

Unde? Parcul Catedralei, Havuz, intrarea din str. Pușkin

Descriere: Duminică, 11 iunie, va avea loc un târg agro-gastronomic cu pomușoarele Moldovei, eveniment marca KLumea, organizat pentru Asociația “Pomușoarele Moldovei”, susținut de USAID, HEKS, CCA, UNDP și Uniunea Europeană, prin intermediul căruia se susțin producătorii locali și se promovează utlizarea pomușoarelor în bucătărie.

Târgul de duminică este doar începutul unei serii de târguri urbane, iar vedeta primei ediții este căpșuna.

În cadrul Teatrului Gastronomic:

  • nutriționista Victoria Ursu va vorbi despre beneficiile consumului de pomușoare locale;
  • Corina Dascălu, fondatorarea Detox Delivery va povesti cum putem folosi pomușoarele pentru a ne menține frumusețea;
  • Nata Albot va trăda 3 dintre rețetele sale preferate cu căpșuni, pe care le va oferi spre degustare.

La târg vor participa agricultori din toate colțurile țării, membri ai Asociației ”Pomușoarele Moldovei”. Aceștia vor avea tarabe personalizate pe care va fi indicată localitatea de unde sunt aduse fructele, oferind posibilitatea vizitatorilor de a cunoaște cele mai importante zone în care sunt cultivate plantațiile de pomușoare.

Cei mai iscusiți patiseri de la Festivalul Mai Dulce din acest an vor veni cu mousse-uri, tarte, smothie-uri și alte deserturi gătite din pomușoare! Și de data aceasta echipa KLumea va găti clătite live, care vor fi servite cu dulceață din pomușoare.

Intrare: liberă

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Women over 18 years old can apply for the Kluge Fellowships
Next Muzică, vin și poezie la lansarea cărții lui Ronin Terente
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + 20 =