Scrie un eseu și câștigă premii bănești


essay competition

Expert-Grup anunță un nou apel de participare în cadrul concursului Youth Essay Prize Competition

Centrul Analitic Independent Expert-Grup, în parteneriat cu Centrul de Studii Politice Europene (CEPS) lansează cel de-al doilea apel de participare în cadrul concursului de eseuri Youth Essay Prize pe tematici ce țin de Acordurile de Asociere și ZLSAC dintre Moldova, Georgia și Ucraina și Uniunea Europeană. Apelul se adresează tinerilor cu vârsta până la 30 de ani, cetățeni ai Republicii Moldova, Ucrainei sau Georgiei.

În calitate de cerințe, organizatorii concursului menționează obligativitatea elaborării eseurilor în limba engleză și calitatea lingvistică bună.  Eseurile trebuie să aibă un caracter analitic, să conțină argumente, afirmații originale și să nu depășească 3000 de cuvinte. Este preferabil ca autorii să demonstreze cunoștințe profunde legate de anumite subiecte, obținute prin studii, cercetări sau experiență profesională. Cele mai bune 4 eseuri, vor fi premiate cu câte 500 Euro fiecare.

Publicațiile trebuie expediate până pe 31 august 2017 la adresa de email  Hrant.kostanyan@ceps.eu. Lista câștigătorilor va fi publicată pe www.3dcftas.eu.

În calitate de lectură suplimentară este recomandată citirea publicațiilor din atașament. Pentru un plus de informații, puteți accesa și rubrica privind Aprofundarea relaţiilor UE – RM: Ce? De ce? Cum? – „Știați că" pe pagina de Facebook Expert-Grup.

Concursul este desfășurat în cadrul proiectului „Înțelegerea Acordurilor de Asociere și a Zonelor de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC) dintre UE și Ucraina, Moldova și Georgia”, realizat cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare (Sida). Proiectul este coordonat de Centrul pentru Studii Politice Europene (CEPS) și realizat în parteneriat cu Institutul de Prognoză Economică și Consultanță Politică (IER) din Kiev, Centrul de consultanță Reformatics din Tbilisi și Centrul Analitic Independent Expert-Grup din Chișinău.

Mai multe detalii:http://expert-grup.org/ro/activitate/noutati/item/1357- expert-grup- anunta-un- nou-apel-de- participare-in- cadrul-concursului- youth-essay- prize-competition&category=2

 

comments powered by HyperComments
Previous Joburi pentru tineri: Devino vânzător consultant/promoter la compania Moldcell
Next Participă la evenimentul “Vânzări la telefon de la contact la rezultat”