ȘCOALĂ de VARĂ// „Bugetarea Participativă – Democrația în Acțiune”, organizată de Promo-LEX

Școală de Vară, Promo-LEX, Bugetarea Participativă

Foto simbol: archipel.cc

Asociația Promo-LEX invită reprezentanții autorităților publice locale, instituțiilor de învățământ și organizațiilor neguvernamentale la Școala de Vară “Bugetarea Participativă – Democrația în Acțiune”. Școala de Vară este organizată în cadrul Programului Democrație, Transparență și Responsabilitate, implementat de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar de către  Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Context
Bugetarea Participativă este un proces democratic inclusiv, în cadrul căruia membrii comunității decid, în mod direct, cum să cheltuiască o parte dintr-un buget public.

Pe lângă gestionarea mai echitabilă și eficientă a banilor publici, Bugetarea Participativă contribuie la participarea politică mai largă a membrilor comunității, inclusiv a grupurilor marginalizate; la formarea unei noi clase de lideri civici și cetățeni activi; și la consolidarea relației stat-cetățean.

Bugetarea Participativă este un nou mod de guvernare care a apărut în 1989 în Brazilia și, la moment, este implementată în peste 3000 de orașe și sate din întreaga lume. În Republica Moldova, Bugetarea Participativă este o practică nouă, la început de cale, dar care merită promovată și dezvoltată.

Scopul Școlii de Vară: familiarizarea reprezentanților autorităților publice locale, instituțiilor de învățământ și organizațiilor neguvernamentale cu conceptul și procesul de bugetare participativă și promovarea implementării acestuia în Republica Moldova, la nivel de comunitate și în instituții de învățământ preuniversitar.

Grup țintă: În cadrul școlii de vară sunt invitați să participe reprezentanți ai autorităților publice locale de nivel I (primari, consilieri locali, angajați ai direcțiilor specializate din cadrul primăriilor); manageri ai instituțiilor de învățământ preuniversitar și profesori, în special de educație civică; reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale locale, activiști locali, tineri activi – interesați de bugetare participativă.

*Sunt încurajate să se înregistreze grupuri a câte 2-3 persoane din aceeași localitate, pentru a iniția procesul de bugetare participativă în comunitatea lor (de exemplu: un reprezentant APL, un reprezentant ONG local și un profesor din cadrul liceului din localitatea respectivă).

Număr de participanți: 30;

Limita de vârstă: minim 16 ani.

Agenda Școlii de Vară va include următoarele subiecte:

  • bugetare participativă – concepte cheie, scop, obiective, istoric;
  • procesul și etapele bugetării participative;
  • bugetarea participativă la nivel de comunitate;
  • bugetarea participativă în cadrul instituțiilor de învățământ;
  • practica internațională și națională în domeniul bugetării participative;
  • elaborarea conceptelor de bugetare participativă la nivel de comunitate și instituții de învățământ;
  • bugetarea participativă ca instrument de educație civică și electorală;
  • rolul și impactul bugetării participative în procesul de dezvoltare a comunităților și democrației locale.

Programul Școlii de Vară va include sesiuni teoretice și practice și se va baza pe metode de lucru interactive.

Echipa de formatori care vor pregăti și livra programul școlii de vară va fi formată din experți din cadrul Asociației Promo-LEX. De asemenea, în cadrul școlii de vară vor participa experți naționali și internaționali, care vor împărtăși bunele practici internaționale în domeniul bugetării participative (SUA, România, Rusia, Cehia, Polonia, Olanda, etc).

Perioada: Școala de vară va fi organizată în perioada 28 iunie – 1 iulie 2018.

Programul Școlii de vară va începe pe 28 iunie (ora 9.30) și se va finaliza pe 1 iulie (ora 15.00).

Locația: Școala de Vară va fi organizată în Republica Moldova (locația exactă va fi comunicată doar participanților selectați).

Limba de comunicare în cadrul Școlii de Vară: Română.

Cheltuielile de cazare, alimentare și transport (tur-retur) ale participanților vor fi acoperite integral de către organizatori (Promo-LEX).

Participarea în cadrul atelierului este gratuită.

Doritorii de a participa la atelierul de instruire trebuie să depună Dosarul de Participare, care va include:

Dosarul de Participare trebuie expediat la adresa de e-mail: irina.samson@promolex.md.

Data limită de aplicare pentru participare în cadrul Școlii de Vară este 30 mai 2018.

În titlul mesajului se va indica: Școala de Vară, Nume Prenume (de exemplu: Școala de Vară, Ana Țurcanu).

Persoanele selectate pentru participare în cadrul Școlii de Vară vor fi contactate până la data de 4 iunie 2018.

* Doar persoanele selectate vor fi contactate.

Criterii de selectare a participanților:

  • Relevanța candidatului din perspectiva grupului țintă;
  • Interes pentru subiectul Școlii de Vară;
  • Potențial și motivație de a iniția procesul de bugetare participativă în comunitatea lor;
  • Disponibilitatea de a participa la toate sesiunile Școlii de Vară (28 iunie – 1 iulie integral).

Pentru informații suplimentare vă rugăm să contactați:
Irina Samson, Manager Programe Educaționale Asociația Promo-LEX
Tel/Fax: (+373 22) 450024, GSM: 068764423
e-mail: irina.samson@promolex.md.

Succes!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous JOB// Centrul Național Anticorupție angajează un specialist în Secţia secretariat şi arhivă
Next VIDEO/ Elevii de la Măgdăcești și-au dezvoltat gândirea critică, în cadrul unui training de educație media
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × three =