Recomandare Youth.md: cum scrii un eseu motivațional pentru admiterea la universitate


În ultimii ani, tot mai mulți absolvenți preferă să își continue studiile peste hotare, iar o cerinţă importantă pentru a fi acceptat la o universitate din afara țării noastre este scrierea eseului motivaţional.

Internetul oferă o gamă largă de idei cum să scrii acest eseu, însă mult prea superficial şi din această cauză, îţi sugerăm 5 paşi de neînlocuit şi simpli pe care să îi urmezi, scriindu-ți eseul:

Captează atenția 

În introducere, scrie ceva care să capteze atenția comisiei de verificare. Scrie ceva despre tine, unic şi amuzant sau care ar putea cu siguranță ieşi în evidență. De obicei, e bine să îi rogi şi pe alții să citească eseul, ca mai apoi, să vină cu un feedback şi să spună ce i-a impresionat mai mult, astfel încât acel paragraf să se regăsească în introducere.

Evită să scrii despre realizările obţinute

Probabil sună un pic ciudat, însă e adevărat. Comisia de verificare se plictiseşte citind toate realizările pe care le-ai obținut, astfel încearcă să le eviți şi să te axezi pe altceva. Până la urmă, contează faptele pe care le-ai făcut, dar nu şi diplomele obţinute. Deşi vrei să abordezi acest subiect, el nu trebuie să fie predominant şi să scrii în paralel şi despre un subiect în care îți expui punctul de vedere, de exemplu, succesele tale şi discriminarea din ziua de azi sau realizările obţinute şi o problemă majoră la nivel internaţional. Trebuie să găseşti legătura dintre aceste două teme ca cei care îţi vor citi eseul să înţeleagă scopul şi perspectiva din care analizezi problema.

Nu repeta ceea ce ai scris deja 

Se întâmplă să nu mai ştii despre ce să scrii şi să revii la unele subiecte despre care deja ai discutat, e GREŞIT! Dacă continui să scrii despre cât de brav erai în liceu sau cât de mult îți plăcea să joci fotbal, consideră eseul tău un eşec. Plictiseşti persoanele care îl vor analiza  şi rişti ca eseul să fie dat deoparte până a ajunge la cuprins. Contează să fie diferit şi să cuprindă mai multe teme, însă să nu fie superficial, ci specific.

Demonstrează că eşti o personalitate

Până la urmă, nu contează notele obţinute sau cât de bine ştii formulele matematice, dar contează cine eşti TU, iar tu eşti om, ceea ce reprezintă emoții, gânduri, hobby-uri, prieteni, sentimente. Încearcă să ai în eseu şi o amprentă proprie, descrie ceea ce îți place să faci, cum îți petreci timpul, talentele ascunse, părerile asupra unor subiecte tabu, fiindcă cei care îți vor citi eseul doresc să te cunoască şi să afle mai multe despre personalitatea din spatele hârtiei completate. Ţine minte: Universitatea nu e în căutare de roboți dotați cu note de 10, dar în căutare de oameni.

Fii tu însuți

Nu încerca prea mult, nu te gândi la ce vor să audă cei de la universitate, dar scrie despre ce îți place şi ce simți cu adevărat. E foarte important să fii onest, sincer faţă de tine cât şi de comisia care va verifica. Ei vor să citească despre versiunea unică a ta şi să te admită pentru ce persoană minunată eşti.

Îți dorim mult succes şi să-i cucereşti pe toți cu eseul tău impresionant! 

Autor: Tomov Ana-Maria

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Fundaţia de Binefacere Caritas Moldova te îndeamnă să pregătești ghiozdanul de școală pentru un copil nevoiaș
Next Înscrie-te și participă la Forumul Tinerilor Lideri din Moldova
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen − five =