primul program de educație antreprenorială din Republica Moldova – și-a desemnat câștigătorii. Vezi cine sunt

Start-UP, tineri, premianţi , Orange

Programul Startup School a fost lansat în ianuarie curent, la iniţiativa Orange Moldova şi implementat în parteneriat cu Dreamups Inovation Campus și a avut drept scop să dezvolte capacitățile și abilitățile antreprenoriale ale elevilor cu potențial de antreprenor.

Peste 220 de elevi ai claselor a X-a – a XII-a au aplicat la programul Startup School, ca la etapa finală să ajungă doar 30 de ide de afaceri. Liceeni își fac studiile la unul dintre liceele sau centrele de excelență din municipiul Chișinău, iar ideile lor au fost dintre cele mai diverse: de la cum să economisim apa la cum să le vii în ajutor proprietarilor de patrupezi.

Aplicanții au fost evaluați și aleși să participe în program, în baza a două etape de selecție: completarea unui formular de aplicare online și desfășurarea unui interviu cu o echipă de experți.Juriul a evaluat atent ideile și au scos în valoare: creativitatea și capacitatea de a rezolva probleme, spiritul de echipă, entuziasmul, responsabilitatea, result-oriented, perseverență, leadership, comunicare, dar și interesul de a învăța antreprenoriatul.

În rezultatul acestui exercițiu, au fost selectați 70 de elevi de la 4 centre de excelență și de la 23 de licee din municipiu, care, pe parcursul a 13 săptămâni au avut parte de traininguri și sesiuni de inițiere în lumea antreprenoriatului. În cadrul celor 17 sesiuni tematice, participanții au fost familiarizați cu parcursul lansării unei afaceri: începând cu identificarea problemei cu potenţial de afacere, transformarea acesteia într-o idee de business, testarea, formarea echipei, inclusiv strategia de vânzări, aspectele legale şi financiare ale afacerii.

Pentru finală, participanții au avut ca obiectiv realizarea a 15 teme pentru acasă, săptămânal. În rezultat, au fost selectați 30 de finaliști.

Pe 26 mai s-a desfășurat sesiunea oficială de închidere a programului, unde finaliștii Startup School și-au prezentat ideile de startupuri. Acestea au fost apreciate de un juriu profesionist Astfel, au fost desemnați cei nouă câștigători ai Programului Startup School la următoarele categorii:

I. „Cea mai inovativă idee de afacere”

  • Locul I – Mario Midoni – Verity;
  • Locul II – Madalina Severin – 6teen;
  • Locul III – Grigore Budac, Discloud;

II. „Cea mai bună prezentare a ideii de afacere”

  • Locul I – Anastasia Coroi, PetLord
  • Locul II – Daniela Gabura, Sweetella
  • Locul III – Olga Morozan, PrograMed

III. „Cel mai mare progres în cadrul programului“.

  • Locul I – Istrati Petru-Dragoș, Metta;
  • Locul II – Nicoleta Spinei, StudentsHelp;
  • Locul III – Parascovia Digori, Infohub.

Câștigătorii programului au primit premii valoroase de la Orange:

  • Locul I – Laptop ASUS și participarea gratuită în cadrul programului internaţional de accelerare Founder Institute Chișinău;
  • Locul II – Tabletă Samsung;
  • Locul III – Telefon HTC.

 

Olga Morozanu, câștigătoare Startup School: „A fost o experiență frumoasă, am învățat multe lucruri de la diferite persoane, începând cu cum să identific o problemă și cum să-mi dezvolt afacerea mea, cum să atrag persoane în echipe și care să fie planul meu de acțiuni, adică pas cu pas, ceea de ce are nevoie o afacere”.

 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Oportunitate de a face un stagiu la “Asociația pentru Politica Externă”
Next Vrei să îţi gestionezi propriul proiect social? Înregistrează-te la tabăra de vară "BE.DO.HAVE"
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 3 =