Participă la cursul ”Venture into Inclusion” și află tehnicile de incluziune socială


group

Cine organizează? The European House, InterCollege, cu suportul financiar al Programului Erasmus+ al Comisiei Europene

Ce? Cursul “Venture into Inclusion”

Când? ​10-18 octombrie 2017

Unde? Dumbrava, Orhei, Moldova

Descriere:

Dacă ești un tânăr voluntar sau lucrător de tineret, atunci participă în cadrul unui curs interesant despre incluziunea socială, “Venture into Inclusion”, care va avea loc la Dumbrava, Moldova, în perioada 10-18 octombrie 2017.

Cursul va dura 7 zile, timp în care cei prezenți vor primi informațiile necesare și își vor împărtăși experiența în domeniu. Acesta va cuprinde numeroase traininguri, în cadrul cărora participanții din sectorul de tineret vor afla cum pot aplica diverse tehnici de incluziune socială prin intermediul antreprenoriatului și întreprinderilor sociale.

Exerciții interactive, ateliere de lucru, prezentări, discuții, dar și o atmosferă de studiu deosebit de plăcută te așteaptă la curs, așa că grăbește-te să aplici, completând formularul

Participarea este gratuită, costurile pentru cazare și alimentație vor fi acoperite de către organizatori.

Ai întrebări? Scrie-le organizatorilor un e-mail, la adresa: morten@intercollege.info.

Sursa: civic.md

 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Bucură-te de o seară de umor la spectacolul Falstaff, o comedie shakespeariană
Next Vino la un atelier și află cum se dezvoltă spiritul civic într-o comunitate activă
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × four =