„Originile milei”, un seminar interactiv pentru voluntari, susținut de psihologi și asistenți sociali

seminar, voluntari, Originile milei, Centrul Republican de Voluntariat

Foto: rvc.md

La finele acestei luni, la Baza de odihnă “Dacia Marine”, va vea loc un seminar pentru voluntari, „Originile milei”, organizat de Centrul Republican al Voluntarilor.

Potrivit organizatorilor, „Originile milei” este un proiect care se bazeză pe ajutorul persoanelor în vârstă și include trei domenii: îngrijire la domiciliu, școala de reparație, socializare. Pentru a eficientiza lucrul voluntarilor, în cadrul acestui proiect vom desfășura un seminar cu un specialist israelian.

În cadrul seminarului, voluntarii vor participa la prelegerile conduse de specialiști în domeniile lor. Voluntarii vor primi cunoștințele necesare de la psihologi și asistenți sociali pentru a le aplica în practică. Seminarul va avea loc într-o formă interactivă, se vor simula diverse situații, care pot fi întâlnite de voluntari.

Seminarul va avea loc în perioada 29 iunie – 1 iulie. 

Pentru mai multe detalii despre eveniment, contactați organizatorii la următoarele numere de telefon: 022 509651, 069020369 (Iulia).

Facebook Comments
comments powered by HyperComments
Previous JOB// Se caută un jurnalist la Moldova.org
Next JOB// Echipa TV8.md caută reporteri și un social media manager