Oportunitate pentru elevii și studenții francofoni! Alianța Franceză lansează proiectul „MediaLab”

Alianța Franceză din Moldova, concurs pentru tinerii francofoni, MediaLab

Alianța Franceză din Moldova lansează proiectul „MediaLab”, dedicat tinerilor francofoni. În cadrul acestui proiect, care va dura din luna mai până în luna noiembrie, participanții vor învăța despre despre jurnalism și tehnologiile digitale: cum să creeze o poveste despre Francofonia în Moldova, tehnici de scriere, video, interviuri, cum să stăpânească instrumentele digitale, cum să creeze un blog etc.

Sunt eligibili să participe tinerii francofoni din Moldova, care au vârsta cuprinsă între 13 și 25 de ani. 

Participanții vor concura în echipe la două categorii de vârste: 

  •  13 la 16 ani;
  • 17 și 25 de ani.

Prima întâlnire a participanților va avea loc pe 16 mai, la ora 17:30, la Espace Médias Tech din Chișinău. Atunci organizatorii vor oferi toate informațiile despre proiect și participanții vor forma echipele.

Primul atelier va avea loc tot în luna mai și va fi susținut de jurnalistul francez Pierre Archet, director al săptămânalului local de știri Le Journal d’Ici și secretar general al Federației Presei regionale franceze și al Uniunii Presei regionale săptămânale din Franța. De asemenea, el este președintele CHERPA „Think Tank” al presei regionale franceze săptămânale. În cadrul prezentării sale el va vorbi despre jurnalismul în era digitală și despre știrile false.

Al doilea workshop va avea loc în luna septembrie. Acesta va fi susținut de Julien Ducarroz, CEO al Orange Moldova și va fi dedicat revoluției digitale în serviciile informaționale.

În luna mai participanții vor putea să viziteze instituții media autohtone de TV și radio, să discute cu jurnaliști și să parcurgă toate etapele producerii unui reportaj. În al doilea semestru, va fi organizată și o vizită la compania Pentalog, o companie franceză din Chișinău, din domeniul tehnologiilor moderne.

Ulterior, participanții vor realiza propriile reportaje, iar autorii celor mai bune reportaje în limba franceză vor fi premiați cu câte un iPad.

Participarea la proiect este gratuită. Pentru a vă înregistra, este necesar să completați acest formular și să-l expediați persoanei responsabile de proiect – Silvia Uncu, la adresa de email: suncu@alfr.md.

Data limită pentru înregistrare este 16 mai 2018. 

De asemenea, consultați Regulamentul proiectului.

Facebook Comments
comments powered by HyperComments
Previous Îţi place să interacţionezi cu tineri şi să afli lucruri noi? Participă la cea de-a 16-a ediţie a Şcolii europene din Praga
Next Fundația Est-Europeană oferă granturi de până la 45 de mii de euro pentru tinerii antreprenori