Istorii Urbane 3: Ruinele istorice ale capitalei

Istorii Urbane, Fotografie, Clădiri în Ruine, Chisinău,

Patrimoniul arheologic este elementul esențial care definește vechimea şi originalitatea culturii, a istoriei și a tradițiilor fiecărui popor, stat sau a unui spațiu cultural în raport cu alte popoare, state sau spații etnoculturale.

În ultimii douăzeci de ani patrimoniul cultural al Republicii Moldova este supus unor grave amenințări de degradare, atât ca urmare a intensificării procesului de realizare a proiectelor majore de amenajare complexă, de noi construcții şi de exploatare a terenurilor, cât și din cauza riscurilor naturale, săpăturilor clandestine sau insuficienței de informare a publicului. Însă această situație a fost generată, în special, de nivelul de dezvoltare economică și de situația social-politică instabilă din țară.

Astfel, în mun. Chișinău din numărul total de 977 de monumente din cauza nerespectării legislației în vigoare au avut de suferit 254 de monumente de patrimoniu imobil de categorie națională și locală.
• 80 de monumente arhitecturale – demolate (dintre care 44 au fost demolate în perioada
1993-2006, iar 36 de obiective au fost demolate în perioada 2006-2012);
• 17 clădiri istorice – ruinate;
• 160 de cazuri de intervenții ilegale ce au prejudiciat autenticitatea monumentelor.

Voluntarii platformei Youth.md au selectat câteva monumente într-o stare decadentă de pe străzile Chișinăului și au realizat materiale foto prin care au dorit evidențierea importanței consolidării clădirilor istorice.

Clădirea fostei sinagogi cu azil pentru bătrâni, str. Rabbi Țirlison 8-10

A fost construit în al doilea deceniu al secolului al XX-lea, construit în stil eclectic, stilizare istorică. Este un complex alcătuit din două clădiri – o sinagogă şi un azil pentru bătrâni, unite printr-o anexă, construite concomitent.
Complexul de clădiri se află într-o stare avansată de deteriorare.


Strada Columna 110, vila Nazarov

Vila a fost construită în anii ’80 ai secolului XIX, în stil eclectic, cu elemente rococo. Primele informaţii documentare cu privire la proprietatea imobiliară datează din 1900. În acea perioadă, proprietari erau fraţii Ivan şi Nicolai Stepanovici Lebedev, iar mai târziu, vila a ajuns în proprietatea negustorului Iacob Nazarov. În 1940, proprietară devine Hana Epştein. Casa a suferit mult în timpul războiului, dar a fost refăcută în anii 1948.


Conacul urban al lui S.L. Starov, str.Tricolorului 42

Datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Este alcătuită din două proprietăţi imobiliare. În această casă, în anii’40-’60 a locuit generalul S.L. Starov, personalitate cunoscută din timpul aflării la Chişinău a poetului rus A.S. Puşkin.

Așadar, fiecare persoană trebuie să contribuie la conservarea patrimoniului cultural, fiindcă monumentele reprezintă un ansamblu de obiecte cu valoare istorică, artistică sau ştiinţifică ce evocă mărturii ale evoluţiei civilizaţiilor de pe teritoriul republicii, precum şi ale dezvoltării spirituale, politice, economice şi sociale.

Totodată, ocrotirea monumentelor de către stat trebuie să cuprindă prevederea şi asigurarea lucrărilor de evidenţă, studiere, punere în valoare, salvare, protejare, conservare şi restaurare; extinderea bazei materiale; folosința şi accesibilitatea monumentelor pentru diverse investigaţii, în procesul de instruire şi propagare.

Fiecare popor are obligaţia de a-şi păstra bunurile culturale şi de a le valorifica în beneficiul întregii umanităţi.

Text: Druță Vlada

Foto: Iolanda Croitor, Lungu Ian, Sergiu-Cristian Baba

Facebook Comments
comments powered by HyperComments
Previous Vino la Forumul Raional al Tinerilor din Ialoveni și descoperă necesitățile și provocările tinerilor
Next Vino la #ClassFest2019 și delectează-te cu peste 100 de filme de scurt și lungmetraj