Înregistrați-vă la Conferința Națională a Organizațiilor de Tineret 2017

Conferința Națională a Organizațiilor de Tineret, CNOT, CNTM, CNTMoldova, conferința, organizații de tineret, oportunități

Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, invită organizațiile de tineret să se înscrie pentru a participa la Conferința Națională a Organizațiilor de Tineret (CNOT). Aceasta se va desfășura în perioada 17 – 19 noiembrie, la Vadul-lui-Vodă (Pensiunea Nick House).

Conferința Națională a Organizațiilor de Tineret (CNOT) are drept obiectiv crearea unei comunități a organizațiilor de tineret și oferirea unui suport necesar în capacitarea instituțională a acestora. Ediția din acest an va aduna reprezentanți ai peste 40 de organizații de tineret din întreaga țară, servind o platformă de comunicare și interacțiune între acestea.

În urma evaluării instituționale din acest an, efectuate de CNTM, au fost selectate câteva module pe care se va baza ediția din acest an:

  • RBA (Right Based Aprroach) – participanții vor fi informați mai aprofundat în ceea ce ține drepturile omului și cum ar trebui să le abordeze. Sesiunea se va desfășura în limba engleză;
  • Asigurarea durabilității ONG–urilor prin îmbunătățirea Bunei Guvernări, și gestionarea riscurilor;
  • Instrumente digitale pentru dezvoltarea, menținerea și păstrarea informației în cadrul unui ONG (Identificarea aplicațiilor și instrumentelor digitale (dropbox, google drive , trello, google docs, Asana, slack, mailchimp, canva,etc), ce prezintă și ce platforme de crowdfunding există.

Pentru a participa la conferință trebuie să fiți reprezentant al unei organizații de tineret din țară și să completați formularul, ce îl găsiți AICI, până la data de 10 noiembrie 2017, ora 17.00.

Atenție, numărul de locuri pentru fiecare domeniu este limitat, astfel participanții vor fi selectați conform ordinii înscrierii. Toate cheltuielile pentru cazarea, alimentarea și transportul participanților urmează a fi acoperite de către organizatori.

Detaliile suplimentare privind locația și agenda evenimentului, vor fi transmise nemijlocit participanților.

Pentru mai multe detalii sau dacă aveți neclarități, nu ezitați să ne contactați:

Cristina Milescu-Moraru

Coordoantoare direcție Dezvoltarea Instituțională și a Inițiativelor de Tineret,

Consiliul Național al Tineretului din Moldova,

email: cristina.milescu@cntm.md,

tel. 069 011 215.

Conferința Națională a Organizațiilor de Tineret este organizată de Consiliul Național al Tineretului din Moldova în cadrul Programului anual de Granturi pentru sectorul de tineret.

Facebook Comments
comments powered by HyperComments
Previous Tekwill angajează formator de programe pentru copii
Next Tinerii din Soroca sunt așteptați la cea mai înfricoșătoare petrecere de Halloween