În Moldova activează peste 12 mii de profesioniști în domeniul IT, care-și exportă produsele și serviciile în peste 30 de țări

IT, sectorul IT în Moldova, companii de IT, Fab Lab

În Republica Moldova activează peste 500 de companii IT înregistrate, care dispun de peste 12 500 de profesioniști în domeniul IT. Acestea își exportă produsele și serviciile IT în peste 30 de țări ale lumii. Astfel, sectorul IT are o contribuție de circa 7% la Produsul Intern Brut al țării și o cifră de afaceri de 152 de milioane de dolari.

Piața IT din Republica Moldova dispune de condiții favorabile pentru atragerea investitorilor străini și face pași importanți pentru a se alătura statelor din prima ligă a atractivității pe plan regional. Printre avantajele competitive ale țării noastre se numără eliminarea unor bariere administrative pentru profesioniștii străini calificați în IT, facilități fiscale pentru angajații din sectorul IT, impozit unic de 7% din volumul vânzărilor, dar și crearea și lansarea infrastructurii fizice a parcurilor IT.

Avantajele competitive ale țării noastre au fost prezentate profesioniștilor străini din domeniu IT în cadrul evenimentului de profil „PIN Awards 2018”, desfășurat în data de 25 aprilie la Iași, România, la care a participat  delegația țării noastre, formată din reprezentanții Proiectului de Competitivitate din Moldova, Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exporturilor din Moldova (MIEPO), Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și ai Universității Tehnice din Moldova (UTM).

Vitalie Tarlev, secretar de stat în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor: „Sectorul IT este unul prioritar pentru Moldova, iar avantajele de care dispune pot avea un impact pozitiv asupra dezvoltării economice a țării. Guvernul RM a făcut pași importanți pentru a crea premize favorabile, astfel încât atât companiile IT din Moldova să se poată dezvolta, cât și companii globale să fie atrase pentru a investi în țară.”

Sergiu Botezatu, Manager Senior de Proiecte, USAID Moldova: „Sectorul IT în Republica Moldova are un ritm rapid de dezvoltare, dar și capacitatea de a influența pozitiv și a cataliza celelalte industrii, precum ar fi serviciile de inginerii și sectorul creativ, industria turismului, industria ușoară ș.a. De aceea, USAID Moldova, alături de guvernul Suediei, susține prin Proiectul de Competitivitate dezvoltarea ecosistemului antreprenorial în sectorul IT.”
Pe lângă avantajele ecosistemului antreprenorial al țării noastre și ale legii privind parcurile IT, panelul de prezentare a Moldovei a cuprins și discursurile unor investitori privați, care susțin dezvoltarea companiilor IT. De asemenea, la forumul regional din Iași a fost prezentată calitatea capitalului uman din domeniul IT.

Viorel Bostan, Rectorul Universității Tehnice din Moldova: „UTM asigură un învățământ modern racordat la cerințele pieței. Aceasta o demonstrează investițiile recente de 1 milion de lei în laboratoarele performante CIRCLE și de $400.000 în FabLab Chișinău – platforme unde tinerii ingineri și specialiști IT pot inova și își pot aplica cunoștințele teoretice în prototipuri și idei de afaceri.”

Despre sectorul ICT din Republica Moldova

Pentru sporirea competitivității sectorului IT, Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei a susținut Guvernul Republicii Moldova în elaborarea Strategiei de Competitivitate a  sectorului IT și Strategia de Marketing și poziționare pe piețele-țintă. De asemenea, pentru a promova investițiile străine în sector a fost facilitat regimul de obținere a permiselor de muncă și a vizelor pentru cetățenii străini care doresc să întreprindă activitate IT în Republica Moldova. Cu susținerea Proiectului de Competitivitate, primul parc specializat „MOLDOVA IT PARK” a fost lansat la începtul acestui an, oferind startup-urilor IT un regim virtual de funcționare. Potrivit actelor normative, rezidenții parcurilor IT vor beneficia de facilitățile fiscale care constau în aplicarea unui impozit unic de 7% din volumul de vânzări, inclusiv taxele și contribuțiile companiei  și ale angajaților. Activitatea rezidenților parcului IT reprezintă realizarea și editarea de software, realizarea de jocuri pe calculator, mijloace de calcul, servere și soluții IT, prelucrarea de date, administraraea paginilor web și activitatea acestora, consultanță în IT.

La nivel național peste 20 de unități de învățământ oferă cursuri legate de domeniul IT și STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică). Pentru încurajarea tinerilor să urmeze cursuri STEM, cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova au fost lansate trei FabLab-uri regionale în Ungheni, Drochia și Cahul, dotate cu echipamente necesare pentru elevii și profesorii care predau științele exacte sau tinerii cu idei de afaceri bazate pe tehnologii digitale. Ei vor putea să experimenteze și să producă la scară mică etichete, accesorii, cărți de vizită, ecusoane și alte obiecte din hârtie, carton, plastic sau lemn, precum și articole din textile. FabLab-urile plasează Republica Moldova pe harta internațională a celor peste 1200 de FabLab-uri din întreaga lume.

Facebook Comments
comments powered by HyperComments
Previous Vezi cum au contribuit cei de la CNTM în cadrul Zilei Internaţionale a Faptelor Bune
Next Cupa CLCT : o nouă competiţie pentru cei pasionaţi de dezbateri