Ești talentat la pictură? Participă la concursul „Natura în ochii copiilor”. Cele mai bune lucrări vor fi premiate

concurs de pictură, concurs elevi, Natura prin ochii copiilor

Foto simbol: mamak.biz

Elevii și liceenii talentați la pictură sunt îndemnați să participe la concursul național de pictură „Natura prin ochii copiilor”, organizat de Grădina Botanică Națională (Institut) „Alexandru Ciubotaru”, în colaborare cu AO „Ecospectru”.

Concursul se desfășoară cu susținerea Programului de Granturi Mici (SGP) al Fondului Global de Mediu, în cadrul proiectului „Educație ecologică în conștientizarea și sensibilizarea publicului cu privire la protecția biodiversității în Republica Moldova”.

Lucrările trebuie prezentate  până pe 28 mai 2018.

Concursul va cuprinde două secții:

I.    Pictură;

II.  Aplicații.

Grupele de vârstă:

1.  Învățământul gimnazial (clasele V-IX);

2.  Învățământul liceal (clasele X-XII).

Vor fi acceptate lucrări realizate pe pânză şi hârtie, de dimensiunile A2-A3.

 Un elev poate participa cu o singură lucrare.

Lucrările să fie semnate pe verso, cu următorul conținut: Numele, Prenumele elevului; Titlul lucrării, Coautorul (dacă este aplicabil).

Vor fi excluse din concurs lucrările ce nu corespund cerințelor, precum și cele care conțin mesaje violente și care sunt preluate din internet.

 Cele mai interesante şi ingenioase lucrări vor fi premiate şi expuse în Sala de conferinţe a Grădinii Botanice.

 Se vor acorda premiile I, II, III pe secții, premii speciale şi diplome pentru participare.

 Ceremonia de premiere va avea loc la data de 2 iunie 2018, la Grădina Botanică Națională (Institut) „Alexandru Ciubotaru”, în cadrul evenimentului Ziua Mediului 2018.

Lucrările vor fi prezentate de către autori pe adresa: Chişinău, str. Pădurii 18, Grădina Botanică, biroul 226 (orele de primire 0900– 1500, pauză 1200-1230). Tel. de contact: (022) 55 04 43; (022) 55 91 36; 079895825

Înscrierea la concurs se va face în baza acestui formular.

 

Facebook Comments
comments powered by HyperComments
Previous Spune „Pa” anului de studiu! Vino și te distrează la „Law Party”, organizat de Asociația Studenților în Drept
Next Vrei să urmezi o carieră în IT? Participă la proiectul gratuit Academy+Moldova