Ești profesor tânăr de IT? Câștigă o bursă de excelență pentru reușita academică


programare

Cine organizează? Fundaţia Orange Moldova (susţinută de Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al RM)
Ce? Burse de Excelenţă pentru profesorii în IT, ediţia 2017
Când? Până la data de 25 octombrie 2017

Descriere:

Proiectul are drept scop susţinerea tinerilor profesori de informatică, care activează în instituţiile rurale din RM, prin oferirea, în bază de concurs, a 25 de granturi a câte 25000 lei, inclusiv a câte un laptop.

Cerințe de participare în program la momentul aplicării:

  1. Să fie cetăţeni şi rezidenţi ai RM;
  2. Să fie absolvenţi ai instituţiilor universitare din RM (ciclul Licenţă şi/sau ciclul Masterat, la specialităţile pedagogice în informatică şi/sau altele relevante acestui domeniu);
  3. Să activeze în calitate de profesor de informatică într-o instituţie de învăţământ localizată în zonă rurală, centru raional sau suburbiile mun. Chișinău (cu excepţia or. Chişinău şi Bălţi);
  4. Vârsta – până la 35 de ani (inclusiv);
  5. Să demonstreze reuşită academică.

Pentru a participa în concurs, candidaţii trebuie să prezinte următoarele documente :

  1. Formular de aplicare, completat cu date personale;
  2. Scrisoare de motivare, în care să fie expuse argumentele care au determinat alegerea făcută în favoarea angajării în calitate de profesor la o instituţie de învăţământ rurală;
  3. Copie autentificată a diplomei de licenţă, inclusiv a suplimentului la diplomă;
  4. Copie autentificată a diplomei de master, inclusiv a suplimentului la diplomă (dacă este cazul);
  5. Extrasul de pe ordinul de angajare în calitate de profesor de informatică la o instituţie de învăţămînt din zonă rurală (se prezintă atât pentru locul de bază cât şi pentru cele prin cumul);
  6. Caracteristica instituţiei de învăţământ (este inclusă în formularul de aplicare) – se completează de către directorul instituţiei, în care este angajat aplicantul (se prezintă atât pentru locul de bază cât şi pentru cele prin cumul);
  7. Copie a buletinului de identitate a aplicantului.

Dosarele de aplicare pentru concurs se vor depune personal sau pot fi transmise prin poştă ordinară (prin scrisoare recomandată “Poșta Moldovei”) la adresa Centrul de Informaţii Universitare, str. A. Puşkin 16, mun. Chişinău, MD 2012, cu mențiunea Concurs “Burse de Excelență pentru profesorii în IT”. Formularele de aplicare și informaţii suplimentare pot fi solicitate la sediul Centrului de Informaţii Universitare din adresa de mai sus, sau pe http://www.eac.md/ro/.

Dosarele incomplete sau prezentate după termenul limită nu vor fi examinate. Rezultatele concursului sunt definitive şi nu pot fi supuse contestării.

Sursa: studentie.md

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Află cum poate fi rezolvată problema tot mai sensibilă a deșeurilor capitalei
Next Oportunitate de stagiu plătit în SUA - Community Solutions Program
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 + 20 =