Elevii și studenții vor primi burse mai mari cu 5%. Vezi cât vor primi elevii şi studenţii în urma indexării

burse, tineri, majorare

Foto-simbol: Ziarul de Vaslui
Guvernul majorează cu 5% bursele elevilor și studenților, începând cu 1 ianuarie 2018. Majorările efectuate vor contribui la creşterea atractivităţii şi competitivităţii instituţiilor de învăţământ superior şi profesional tehnic, precum și la fortificarea sistemului de învăţământ profesional din țara noastră.

Bursele se vor majora pentru elevii din învăţământul profesional tehnic, studenţii la licenţă şi master, doctoranzi, postdoctoranzi, medicii secundari clinici și cei rezidenţi. Prin urmare, studenții care primeau până acum 800 de lei, vor primi 840 de lei, iar pentru elevii din învățământul profesional tehnic postsecundar bursa va spori de la 630 la 660 de lei.

Totodată, doctoranzii din anul I care beneficiau de 1050 de lei, vor obține 1100 de lei, la fel ca și medicii rezidenți în anul I. Bursa Republicii crește de la 1385 de lei la 1455 de lei, iar Bursa Guvernului – de la 1155 la 1210 de lei.

Proiectul de lege a fost elaborat întru executarea art.19 (4) al Codului Educaţiei, aprobat prin Legea nr. 152 din 17 iulie 2014, precum şi a Legii finanţelor publice şi responsabilităţile bugetar-fiscale nr. 181 din 25 iulie 2014 (art. 43) și se încadrează în limita alocaţiilor prevăzute pentru anul 2018. Achitarea se va face de fiecare instituție de învățământ în parte.

Facebook Comments
comments powered by HyperComments
Previous Job// Asistent social A.O. ''Concordia. Proiecte Sociale''
Next Debate Academy organizează ediția a IV-a a evenimentului „Școala Dezbaterilor Junior”, pentru copiii între 8 și 13 ani