Donează și asigură 50 de copii cu ghiozdane și rechizite pentru școală

ghiozdanul calator, sprijina.md, campanie de crowdfunding, tohatin

Școala iată că începe, iar odată cu aceasta și grijile pentru părinți de unde să facă rost de resurse pentru a-și asigura copii cu rechizitele și materialele necesare.
 
Fiecare caiețel, pix, penar și mult așteptatul ghiozdan le transmite micuților un amalgam întreg de emoții. Însă, există copii, părinții cărora nu au posibilitatea să le ofere ghiozdanul mult așteptat. În acest sens, Centrul de Informare și Resurse „PRO BONO”, Fundația Youth Development for Innovation, și platforma Sprijină.md au lansat o campanie prin care te provoacă să donezi pentru un ghiozdan călător.
 
Aceștia își propun să facă fericiți 50 de copii din localitățile Tohatin, municipiul Chișinău și satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești. Există 2 posibilități de a-i susține: una, e să donați ghiozdanul cu cele necesare, chiar gătit de voi, ori să susțineți proiectul financiar pe platformă – https://sprijina.md/campaign/aminteste-ti-de-prima-zi-de-scoala-donand-un-ghiozdan-calator/. Fiecare donator va primi un reportaj foto și video pentru transparența proiectului.
 
Dacă îți dorești să pregătești ghiozdanul de sine stătător, atunci trebuie să știi care sunt lucrurile de importanță majoră ce trebuie să le conțină: 10 caiete de matematică, 10 caiete de limbă română, un caiet de muzică, o mapă pentru desen, un penar, un set de creioane colorate, 5 pixuri, acuarelă și 2 pensule, clei uscat, creioane simple, riglă, set de învelitori, radieră, ascuțitoare și tot ce îți mai poftește inima.
 
Campania se va desfășura în perioada 10- 30 august și mizează pe ajutorul oamenilor de a colecta suma de 25 000 lei sau ghiozdanele pline cu bunătăți colorate și emoții marcante.
 
Pentru informații despre localizarea sediului sau oricare alte informații, poți contacta la numărul +373 69 776 020.
 
 
Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Vino să guști din produse la #AutenticMoldovenesc
Next TENDER//CNTM este în căutarea unei companii care va presta servicii de transport
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ten + 2 =