Liceul din Sireți- o școală incluzivă. „Acceptăm colegii și-i încurajăm”

tineri cu dizabilităţi, integrare, incluziune

Pentru mulţi tineri cu dizabilităţi din localităţile rurale viaţa  poate să prindă culoare, acest lucru ne este demonstrat şi de  cei 18 copii din Liceul Teoretic „Sireți” care îşi fac studiile alături de colegii lor.
Aceștia sunt incluși cu succes în procesul educațional, iar elevii din cadrul instituției, nu fac diferență, îi acceptă, îi ajută și se străduie ca ei să se simtă parte din societate.

Sandu este unul dintre elevii cu cerințe educaționale speciale care învață la în acest liceu. El spune că se simte foarte bine la școală și o frecventează cu plăcere. Mai mult, Sandu menționează că școala îți deschide drumul spre succes și te ajută să-ți creezi un viitor frumos.


„Îmi place foarte mult la școală. Aici mă simt bine, comunic cu prietenii și colegii. Asta mă face să nu mă simt singur”, a menționat Sandu.

În cadrul instituției activează Centrul de Resurse pentru Educația Incluzivă (CREI).  Aici, pentru copiii cu dizabilități și cu cerințe educaționale speciale sunt organizate diverse activități, care îi ajută pe elevi să-și dezvolte abilitățile. Alături de ei, la CREI, se află mereu cadrele de sprijin, care au grijă ca prin intermediul meditațiilor și a jocurilor acești elevi să se simtă utili.

„Este foarte important ca în instituția de învățământ să existe aceste centre de resurse. Astfel, copiii cu nevoi speciale sunt ajutați să se integreze în procesul de învățământ și să fie alături de familie. Anterior, acești copii erau izolați, fiind plasați în centre specializate”, a declarat Aurelia Rebeja, cadrul de sprijin în cadrul Centrului de Resurse pentru Educația Incluzivă.

Acești copii nu trebuie izolați de copiii tipici, deoarece au aceleași drepturi ca şi fiecare din noi. Ei tot au  aspirații, iar dacă toți acești copii ar fi înconjurați de oameni și de prieteni, ei ar fi motivați să-și creeze singuri viitorul.

Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe și AO „Centrul Media pentru Tineri”, cu susținerea financiară a Uniunii Europene. Opiniile exprimate în acest material nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Învață să te protejezi de asalturi sau hărțuiri! Vino la trainingul „Siguranța este o prioritate”, organizat de CNTM
Next Participă cu prietenii la jocul „Charity Quiz Night” și ajută pacienții cu boli incurabile
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − ten =