CNTM lansează programul de mini granturi pentru capacitarea organizațiilor de tineret


Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM), structura asociativă a 61 de organizații de tineret, cu suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, demarează un program complex privind capacitarea organizațiilor de tineret prin programe și intervenții instituționale, din care face parte și programul de mini-granturi pentru dezvoltarea instituțională a organizațiilor și grupurilor de inițiativă de tineret. acest programul de mini-granturi este instrumentul bun in acordarea sprijinului necesar organizațiilor atât din mediul urban cât și din mediul rural.

În 2017 CNTM își prioritizează să susțină Organizațiile de Tineret din cele mai diverse zone ale țării prin consolidarea instituțională și crearea de instrumente interne în domeniul dezvoltării instituționale pentru a le asigura acestora o mai bună stabilitate internă și continuitatea creșterii și dezvoltării organizațiilor de tineret la nivel local.

Scopul programului este de a consolida consecutiv organizațiile sectorului asociativ de tineret fiind accesibil pentru un număr mare de organizații de tineret. Programul de mini-granturi are o importanță deosebită pentru organizațiile de tineret, în special pentru organizațiile de tineret ce activează doar la nivel local, pentru care reprezintă o dificultate dobândirea de granturi ce ar putea fi utilizate pentru realizarea obiectivelor și scopurilor instituționale.

Rezultatele proiectelor vor fi prezentate sub forma de instrumente reale, practici și eficiente de dezvoltare instituțională. Fiecare organizație de tineret va putea adapta și utiliza aceste instrumente în vederea optimizării proceselor organizaționale și buna guvernare.

DURATA DE IMPLEMENTARE ȘI MĂRIMEA FINANȚĂRII

  • CNTM încurajează participarea tuturor asociațiilor obștești de tineret, inclusiv a organizațiilor de tineret din Găgăuzia și Transnistria.
  • Prioritate li se for oferi organizațiilor care au fost evaluate instituțional de către CNTM (in baza matricei tip), organizațiilor în care sectorul de tineret nu este dezvoltat și numărul de asociații de tineret este redus;
  • Durata de implementare a unui proiect nu trebuie să depășească  1 luna, cu începerea implementării acestuia din  15 -20 august  2018;
  • Valoarea totală a unui grant nu poate depăși suma de 15000 lei;
  • Rezultatele for fi anunțate pe 3 august, încheierea contractelor va avea loc pe 6 /7 august;
  • Perioada de raportare narativă și financiară finală 30 septembrie 2018.

CONDIȚII DE ELIGIBILITATE

Concursul de mini granturi și suport instituțional este destinat organizațiilor de tineret care activează la nivel local și/sau național, înregistrate la organele abilitate ale R. Moldova. La fel, în materie de asistență și suport metodologic sunt eligibile concursului și grupurile de inițiativă de tineret.

Organizațiile de tineret interesate de aplicare, trebuie să prezinte următoarele documente:

  1. Formularul de aplicare;
  2. Bugetul proiectului;
  3. Lista Fondatorilor, Consiliului de Conducere și a Membrilor organizației;
  4. CV-ul organizației;
  5. Formularul de evaluare instituțională completat
  6. Alte documente relevante.

Pentru detalii adiționale, vă invităm să consultați și:

PROCEDURA DE APLICARE

Termenul limită de aplicare este 31 iulie, ora 23.59. Dosarele recepționate după termenul limită nu vor fi luate în considerație de către Juriu. Rezultatele procesului de selecție vor fi anunțate până pe 3 august 2018. Dosarele de aplicare se transmit prin e-mail la cntm.corespondenta@gmail.com cu titlul „Asistență instituțională și capacitare ” sau se aduc sub formă fizică la sediul CNTM – bd. Petru Rareș 18, Chișinău, Republica Moldova.

Organizațiile care vor acumula cele mai multe puncte, vor fi considerate câștigătoare. Câștigătorii vor fi contactați pentru semnarea contractului de grant și demararea activităților.

Facebook Comments
comments powered by HyperComments
Previous “Mass-media și alegerile”, școală electorală pentru tinerii jurnaliști, organizată de CICDE
Next Ediția a IV-a a Festivalului Tineretului va avea loc într-o lună, pe Strada Pietonală din Chișinău