Clubul de lectură Troleibuzul 30 te invită la o nouă întâlnire

YASUNARI KAWABATA, club de lectura, autobusul 30

Un grup tânăr, format în mare parte din studenți și elevi sau, pur și simplu, din oameni cărora le place să citească, vrea să discute despre cărți. Acesta se adună o dată la 3 săptămâni și discută despre o carte pe care o aleg împreună sau despre orice altceva legat de literatură, într-o atmosferă prietenească.

Pe 16 iunie, ora 15.00, la Bilbioteca Ștefan cel Mare, vor discuta despre romanul lui Yasunari Kawabata, „Sunetul muntelui” – un roman perfect, limpede scris, precis, impregnat de un erotism subtil, care are exactitatea poeziei tradiționale japoneze și în care nimic nu este inutil și nimic nu este definitiv.

Din întreaga literatură japoneză modernă, proza lui Kawabata se apropie cel mai mult de poezie.

YASUNARI KAWABATA s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo. A debutat în 1925 şi doi ani mai târziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu. În 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul Țara zăpezilor. Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968, motivaţia juriului fiind pentru măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez”. S-a sinucis în aprilie 1972, la mai puţin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima.

Alte detalii despre eveniment, afli aici.

Facebook Comments
comments powered by HyperComments
Previous Vino la Atelierul Deschis „Eu și Orașul” și completează-ți jurnalul de artă
Next Înscrie-te la scoala de liderism pentru fete. Termenul a fost extins până pe 14 iunie