Chiar dacă e pandemie, respectând toate regulile de securitate, HIT FM a organizat o nouă întâlnire la FAN ZONE. De această dată, în vizită a fost Irina Rimes. Imediat după concertul său solo de la Palatul Național, pe datat de 13 noiembrie interpreta și compozitoarea Irina Rimes a cântat special pentru fanii săi de la …
Cultura este acel domeniu care unește trecutul și viitorul unei societăți. În acest sens, Uniunea Europeană este alături de echipa Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” prin finanțarea concertului de excepție ce va avea loc în 6 noiembrie, cu începere la ora 18:00. În program: Orchestra simfonică Dirijor: Mihail AgafițaAnsamblul de acordeoniști „Concertino” Concertul va putea fi …
Evenimente de weekend // Pe 31 octombrie începând cu 19:00, de data aceasta sub acoperișul Artcor, vom găzdui cea de a doua ediție a performance-ului Audio Visual UNDE. Pe partea de sunet îi avem din nou pe Cosmos în Buzunar alături de Marta Gavriliuc și Karen Griogorean. De proiecții se vor ocupa Karen Griogorean și …
Patrimoniul cultural al Republicii Moldova este unul vast și variat. Dar te-ai întrebat vreodată cam cât de mare este faima unora în lumea largă? Când cauți artiăti moldoveni în engleza, căutările de top sunt O-Zone, Zdob și Zdub, Sunstroke Project, Alternosfera și Carla’s Dreams; dar cum anume au ajuns ei pe chart-urile de peste hotare, …
Evenimente de weekend // TRIM Fest 2020 este un eveniment care tinde să devină o tradiție și își propune ca scop să susțină artiștii independenți din Republica Moldova. Trei scene: pop, rock și hip hop. Doar muzică de autor, doar dispoziție bună și doar din suflet! Tu alegi care artist / scenă vrei să susții! Vei …
Arta va salva lumea? Dar pe artiști cine-i va salva? Zeci de tineri din toate colțișoarele Republicii Moldova își încearcă puterile pentru un loc pe scenă și în inima spectatorului. Vlad Sabajuc, tânăr artist, toboșar al trupei „Delta pe Obraz”, mai nou și rap solist, și-a strâns visele într-o geantă și a pornit la drum. …
Muzica e o parte importantă a vieții noastre. Indiferent de tipul de muzică pe care îl preferăm, aceasta ne influențează în diferite moduri, în majoritate cazurilor fără să realizăm acest lucru. Echipa Youth vă dezvăluie efectele nebănuite ce le are muzica asupra ascultătorului, sperând că le veți folosi în folosul vostru. Muzica atenuează durerea Muzica …
Institutul Cultural Român „Mihail Eminescu” în parteneriat cu Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” prezintă spectacol de muzică și poezie de Ziua Limbii Române – Odă Limbii Române. Select Stings Quartet, Soliști: Marin Gheras (nai)Silvia GoncearViorica Agafița (vioară)Vasile Prepeliță (vioară) Actorii care vor evolua, în acest spectacol: Ninela CaranfilMargareta NazacheviciNicolae JelescuMihaela Chiu În program vor fi creații …
Trăiește prin muzică și călătorește datorită acesteia. Descoperă în acest interviu mai multe despre tânărul care a vizitat 22 de țări și a trăit fiecare experiență în mod unic și irepetabil. “Mi se zicea că nu-i viitor cu muzica clasică și acordeonul… ca într-un final să ajung să activez doar din muzică academică și să …
Încă din cele mai vechi timpuri muzica a fost asemănată cu o modalitate de relaxare și meditare în timpul liber; ținând cont că din din perspectiva grecilor aceasta se subînțelege ca odihnă și armonie. Astfel pe parcursul anilor aspectele muzicii diferențiau; având la bază creativitatea cât și munca depusă de către figurile proeminente din această …