Atelier de creație cu Alex Cosmescu pentru studenții de la Arte și tinerii artiști

Edu-art, Oberliht, AMTAP, Ministerul Educației, Atelier de creație, Alex Cosmescu

Foto: Facebook/Zona Nouă

Pe 2 mai, la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) va avea loc atelierul de creație „A vedea / a descrie / a gândi”, cu Alex Cosmescu.

„Atelierul pornește de la presupoziția că receptarea obiectului artistic și interpretarea lui reprezintă un praxis comunitar – sau cel puțin educabil în cadrul unei comunități. Respectiv, vom exersa, în formatul de dialog socratic, o serie de abilități, precum capacitatea de a descrie succint apariția perceptuală a obiectului artistic, exprimarea unei interpretări plauzibile a obiectului, ancorată în experiența perceptuală, formularea de obiecții la alte interpretări propuse, identificarea conceptului central ce dă seama de experiența întrupată a acestui obiect”, spun organizatorii.

Evenimentul va avea loc la Facultatea Arte Plastice, AMTAP (blocul III, str. 31 August 1989, nr. 137, Chișinău) și va începe la ora 15:00-17:30.

Atelierul este organizat în cadrul proiectului Edu-Art – educaţie artistică non-formală pentru o generaţie de tineri implicați social şi integrați din punct de vedere profesional

Proiectul urmărește să contribuie la formarea unei generații de artiști active din punct de vedere civic și pregătite din punct de vedere profesional, pentru a se realiza în plan național și internaţional.

Proiectul Edu-Art îşi propune să ofere tinerilor artişti suport metodologic şi practic pentru o activitate artistică într-o lume aflată în proces de transformare sub presiunea unor factori de ordin global (cerințele înalte de acces pe piața muncii și compeatitivitatea existenta în cîmpul artistic, migrația masivă pe plan internațional, precaritatea lucrului în domeniul culturii etc.) şi pregătirea acestora pentru realizarea profesională pe plan internaţional.

Programul este organizat de Asociația Oberliht în colaborare cu Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Facultatea Arte Plastice, și este susținut de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. Scopul acestui program este de a introduce noi module educaționale în sfera educației artistice din Moldova și de a familiariza publicul cu noile tendințe în artă din Moldova și din regiune.

Facebook Comments
comments powered by HyperComments
Previous JOB// Asistent de proiect la Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova
Next JOB// Asociaţia Obştească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” caută un expert pentru realizarea unui studiu