„Visul începe cu un profesor care crede în tine, trage de tine și te împinge la un nivel superior, înțepându-te uneori cu un băț ascuțit numit “adevăr”.
Dan Rather
Fiecare dintre noi avem profesori preferați sau mai puțin; profesori care ne dau multe teme pentru acasă sau care nu ne dau deloc; dar fiecare dintre ei are un rol în viața noastră de elev. V-ați gândit vreodată la profesorii voștri dintr-o altă perspectivă? Și ei au fost copii năzbâtioși și dornici de aventură. Sunt sigură că și acum au în suflet un copil, atent pitit într-un loc sigur, pe care-l dezvăluie doar câteodată, iar acum avem ocazia de a-i descoperi pe unii dintre ei. Am provocat câțiva profesori să răscolească prin amintiri și să ne povestească despre năzbâtiile pe care le-au făcut în copilărie. Unele dintre acestea sunt demne de „Amintiri din copilărie” ale lui Creangă, vă îndemnăm să le descoperiți și voi.
CIREȘELE CU GUST DE SĂPUN
„Momentele haioase din copilăria îl au în centrul atenției și pe fratele meu, care este mai mare cu 1,5 ani. Așadar, pe vremea primelor cireșe, fratele meu m-a îndemnat sau convins frumos să ne ducem la vecinii noștri să “furăm” cireșe, pentru că doar ei se puteau lăuda în mahala noastră cu un copac care se grăbea în fiecare început de mai să-și roșească și să-și etaleze fructele. Zis și făcut. Ne-a mers, fiindcă vecinii nu erau acasă, doar că ne-a zărit mama care trebăluia prin curtea casei și atunci toată isprava noastră s-a sfârșit cu o ocară și o pedeapsă, încât nu-ți mai trebuia nimic. Dezbrăcați până la piele, ca să nu putem ieși din casă, mama și-a căutat de treabă. A pus la spălat (manual) rochia mea, ale cărei buzunare erau căptușite cu darurile lui Dumnezeu – cireșele.
Văzând prin ochiul geamului cum ele plutesc la suprafața albiei de spălat prin spuma săpunului, am dat buzna (așa cum eram) și am înfulecat cu lăcomie cireșele cu gust de săpun.
Cireșele au rămas de atunci cu gustul copilăriei și cu un vag miros de săpun, dar pentru totdeauna, cele mai gustoase cireșe pe care le-am mâncat”.
Olga Boz, profesoară de limbă și literatură română
FIZICĂ? NU, EDUCAȚIE FIZICĂ!
„În clasele de liceu, mai ales în zilele de primăvara, elevilor le vine mai greu să se concentreze la studii. În luna mai era deja călduț afară, iar noi ne-am înțeles să venim la lecțiile de educație fizică în tricouri și pantaloni scurți, și băieții, și fetele. Pe timpurile acelea puteam spune că făceam un adevărat act de rebeliune, pe care ni-l asumam în mod sfidător în raport cu părinții și profesorii. Ce să faci? Voiam sa fim rebeli cu orice preț…
Într-o zi, având lecția de fizică și educație fizică în orar, am decis să facem o farsă profesorului de fizică, pentru lecția căruia nu pregătisem tema pentru acasă. Pentru că avuseseră loc niște schimbări în orar, când a sunat la lecție, am decis să nu mergem la fizică, conform orarului, ci la educația fizică. Ne-am îmbrăcat în uniformele pentru educație fizică, reamintesc, în pantaloni scurți și tricouri, și ne-am aliniat la apel. În prealabil, am mers la profesorul de educație fizică și l-am anunțat ca avea cu noi lecție… chipurile.
Nu trec nici 5 minute, că apare profesorul de fizică, care mai era și directorul școlii. Ne ia la întrebări, de ce nu suntem la lecție. Am tot încercat să-i explicăm ca s-a schimbat ceva în orar și am înțeles că trebuie să mergem la lecția de educație fizică. Asta ca să tragem de timp cât mai mult, desigur. Pentru că situația nu era deloc amuzantă pentru cei doi profesori, am primit ordin să mergem imediat și neîntârziat la lecția de fizică. Așa în pantaloni scurți și tricouri, ceea ce era o sfidare în toată regula, cum spuneam mai devreme, am mers la lecția de care voiam atât de mult să scăpăm. Ne-am așezat în bănci, pufnind în râs, rând pe rând și toți odată. La solicitarea profesorului am scos cărțile și am încercat să ne mobilizăm, dar numai a fizică ne ardea nouă în acel moment…
Până la urmă am făcut lecția, am ascultat morala de rigoare, am fost mustrați de dirigintă, toate ca la carte. În schimb, am rămas cu o amintire haioasa și senină despre cât de uniți și veseli eram în primăvara anului 1997”.
Mihaela Rusu-Slovineanu, profesoară de limbă franceză
FARSA
„Istoria oricărei familii poate fi împânzită de situații diverse: unele vesele, altele puțin mai dramatice. Povestea familiei mele e una obișnuită, dar deosebită pentru mine. Din start, universul le-a făcut o farsă părinților mei în momentul în care m-am născut.
Ca orice cuplu de îndrăgostiți și tineri de treabă, părinții mei au urmat studii de specialitate, au muncit mult ca să-și creeze un mediu prielnic pentru o tânără familie și, după căsătorie, a urmat proiectul numit „bebe”. Mama, deși nu avea mari preferințe de gen al viitorului copil, spunea tuturor că vrea să fie băiat primul, cică un protector adevărat pentru următorii pici; tata, însă, știa sau presimțea că va fi fată. Timp de nouă luni, ai mei deseori au mers pe la diverși medici și toate aparatele de ultrasonografie arătau că în geanta de kangur e băiat. Aha, stai că nu e cum vrei, ci cum iese socoteala de sus…
Mama, fericită se pregătea cu de toate: hăinuțe, jucării, accesorii diferite pentru băiețel etc. Pe când tata nu și-a schimbat poziția. Zilnic, când pleca sau revenea de la muncă, folosea aceeași formulă de salut: Ce-au făcut azi fetele tatei? Ziceai că știa mai bine decât medicii cine e acolo. Mare i-a fost mirarea mamei când în ziua cu pricină, 7 martie, ajunul Zilei Internaționale a Femeii, doctorii au felicitat-o cu ocazia nașterii unei fete, zicându-i că și-a făcut singură cadou într-o asemenea zi. Șocant, nu?
Greșeala aparatelor, a medicilor sau gluma destinului? Nimeni nu știe, cert e că de atunci, orice greutate prin care a trecut familia noastră a avut și o doză de umor, pentru că știm să vedem viața altfel, prin prisma unui boț cu ochi care inițial era băiat și când colo – fată.
Adriana Soica, profesoară de limbă și literatură română
Sperăm că v-au plăcut aceste mici povestioare, pline de amintiri frumoase și amuzante, cu grijă păstrate în inimile profesorilor, care au avut curajul să le împărtășească și cu noi.
To be continued…
Text: Livia Pelepciuc
Foto: arhiva personală
No Comment